4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:06
No menu items!

Turcia vrea să oprească imigrația ilegală prin construirea unui zid de-a lungul unei părți a graniței cu Siria

spot_img

 Turcia vrea să oprească imigrația ilegală prin construirea unui zid de-a lungul unei părți a graniței cu Siria

Turcia construiește un zid înalt de doi metri de-a lungul unei părți a graniței sale cu Siria, în apropierea unei zone unde se desfășoară frecvent confruntări, pentru a opri traficul și imigranții ilegali, au anunțat, luni, oficiali turci, potrivit Reuters.

Fundația zidului, care s-ar întinde pe doar o fracțiune din granița de 900 km dintre cele două țări, a început să fie săpată la Nusaybin, la 10 km nord de orașul sirian Qamishli.

Construirea acestuia scoate la iveală temerile în creștere ale Ankarei față de extinderea violențelor dinspre nordul Siriei, un câmp de luptă pentru numeroase grupări armate, în Turcia, notează agenția de presă citată.

Turcia este unul din cei mai înverșunați critici ai președintelui Bashar al-Assad și un susținător fervent al rebelilor care luptă împotriva acestuia. În Turcia se află aproximativ un sfert din cei două milioane de refugiați sirieni fugiți de conflictul din țara lor.

Ankara a promis să își mențină politica „ușilor deschise” pentru cei care fug de lupte, deși a închis uneori punctele de trecere a frontierei după lupte în apropierea acestora. Cu toate acestea, în multe zone izolate, refugiați, traficanți și luptători rebeli au reușit să treacă granița nedetectați, provocând o problemă gravă de securitate pentru Turcia, scrie Reuters.

Săptămâna trecută, parlamentul turc a prelungit cu un an mandatul care autorizează o desfășurare a trupelor sale în Siria în caz de necesitate, guvernul de la Ankara susținând că forțele președintelui Bashar al-Assad au folosit arme chimice și că aceasta reprezintă o amenințare pentru Turcia.

 

C.A.