1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 20:24
No menu items!

Turcia: Curtea Constituțională a anulat o măsură ce întărea controlul politic asupra justiției

spot_img

justitie

Curtea Constituțională a Turciei a anulat vineri o parte a unei recente reforme judiciare controversate a guvernului islamo-conservator ce întărea controlul politic asupra justiției, a scris presa turcă, potrivit AFP.

Cea mai înaltă instanță judiciară a țării a decis ca fiind contrare Constituției dispozițiile acestei legi, votată în februarie în plin scandal de corupție vizând puterea, care acordau ministrului justiției noi prerogative.

Textul permitea ministrului să-și impună ordinea de zi Înaltului Consiliu de Judecători și Procurori, să deschidă anchete asupra membrilor acestuia și să aibă ultimul cuvânt în ceea ce privește numirea înalților magistrați.

Proiectul a fost intens dezbătut în Parlament, mergând până la a provoca lupte între deputați rivali în plin hemiciclu, scrie AFP.

Reforma a provocat furia opoziției și avertismente din partea Uniunii Europene și Statelor Unite, neliniștite de provocarea la adresa independenței justiției în Turcia.

Guvernul islamo-conservator turc, la putere din 2002, a depus acest proiect de lege după ce la jumătatea lunii decembrie a ieșit la suprafață un scandal de corupție fără precedent vizând zeci de apropiați ai regimului și ai premierului Recep Ayyip Erdogan.

C.A.