-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:32
No menu items!

Tudorel Toader, replică dură pentru Augustin Lazăr: Decizia de evaluare a procurorului general nu a fost luată din senin

spot_img

Ministrul justiției, Tudorel Toader, a precizat, luni, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, că decizia de evaluare a procurorului general Augustin Lazăr nu a fost luată din senin. Ministrul a refuzat, însă, să ofere detalii, precizând doar că va prezenta concluziile raportului de evaluare în maximum 30 de zile. 

„Eu redau ceea ce spun de foarte multe ori. Nu comentez comentariile altora. Decizia de evaluare a procurorului general nu a fost luată din senin. (…)Ministerul Public s-a îndepărtat progresiv de la rolul de garantare a drepturilor și libertăților cetățenilor. Voi face evaluarea în maximum 30 de zile. Voi prezenta public rezultatele. Voi face o radiografie a activității manageriale desfășurate de procurorul general și voi trage o concluzie. Decizia nu am luat-o din senin, nu a fost una dată de împrejurări.”, a spus Tudorel Toader.

„Vă a voi invita la Ministerul Justitiei când voi prezenta raportul. Când veți veni la Ministerul Justiției vă voi prezenta concluziile raportului. Mai mult de atât, vreau să vă asigur de următorul lucru: să nu vă așteptați ca în cele 30 de zile care urmează toată ziua să vorbesc despre procurorul general, toată ziua să vorbesc despre această evaluare”, a adăugat ministrul justiției. 

Despre scrisoarea lui Rudolph Giuliani

Ministrul justiției Tudorel Toader a avut luni și o primă reacție, după ce Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, a transmis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis și altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor dintre Parchetul General și SRI și stoparea presiunile asupra judecătorilor

„Este ceea ce spuneam și eu de atâtea ori, că sunt nefirești aceste protocoale. Avem o Constituție, avem legile, avem Codul de procedură penală, avem știință de carte. Este suficient să le interpretăm și să le aplicăm corect”, a spus Toader.

R.D.