-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:46
No menu items!

Tudorel Toader promite de două zile documentul din dosarul lui Augustin Lazăr și ne servește un simplu comunicat de presă

spot_img

Ministrul justiției, Tudorel Toader, s-a lăsat așteptat două zile pentru a publica documentul din dosarul de candidat al procurorului general Augustin Lazăr, iar miercuri seară a dat un comunicat de presă în care detaliază procedura de numire, fără a prezenta niciun document.

În comunicatul de presă, se precizează că „în dosarul de numire a domnului Augustin Lazăr în funcția de procuror-șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Ministerul Justiție, s-a identificat o Ordonanță de clasare pentru un dosar deschis în anul 2013 pe numele primarului Municipiului Sibiu de la acea dată, domnul Klaus Werner Iohannis”.

Comunicatul de presă se termină cu două sublinieri

Distinct de cele prezentate și având în vedere discuțiile cu privire la posibilitatea de a face public copii ale documentelor identificate în dosarul de numire al domnului Augustin Lazăr în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, transmit către Consiliul Superior al Magistraturii copie integrală după dosarul existent la Ministerul Justiției, în forma și în ordinea identificată, împreună cu fișa de registratură cu documentele intrate. În același timp, atașez copie după răspunsul numărul 18450 din 19 septembrie 2018, prin care CSM a transmis rapoartele de evaluare a activității profesionale a domnului Augustin Lazăr.

Solicit, pe această cale, Consiliului superior al Magistraturii să confirme sau să infirme cu date si fapte aspectele identificate în evaluarea documentelor din copia după dosarul care a stat la baza numirii domnului Augustin Lazăr în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În același timp, în condițiile în care Consiliul Superior al Magistraturii apreciază că sunt întrunite condițiile legale pentru a face publice documentele transmise, îmi exprim acordul în acest sens.

Andrei Tudor