-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:36
No menu items!

Tudorel Toader îi trimite lui Klaus Iohannis documentele pentru finalizarea revocării lui Augustin Lazăr

spot_img

Ministrul justiţiei a reiterat declaraţia potrivit căreia va trimite, joi, către preşedintele Klaus Iohannis documentele pentru finalizarea revocării procurorului general Augustin Lazăr şi pentru numirea celor cinci procurori respinşi, printre care şi Adina Florea la şefia DNA.

Tudorel Toader l-a acuzat din nou pe procurorul general că trage de timp pentru a-şi încheia mandatul.

„Astăzi voi trimite la preşedintele Republicii demersul oficial de revocare în baza raportului de evaluare făcut în baza legii, în baza articolului 132 şi în baza deciziei numărul 358 a Curţii Constituţionale”, a declarat Tudorel Toader.

Ministrul a precizat din nou că tot joi va trimite documentele pentru numirea celor cinci procurori respinşi la parchete, printre care şi Adina Florea la şefia DNA.

„Tot astăzi voi reveni cu solicitarea oficială de numire a celor cinci procurori cu funcţii de conducere pe care preşedintele i-a refuzat spunând că propunerea are aspecte de nelegalitate”, a completat Toader.

Întrebat ce va face dacă şeful statului îi va respinge din nou solicitările, ministrul Justiţiei a precizat: „Vom vedea la momentul respectiv pentru ca preşedintele a făcut cum de regulă face, întâi dă răspunsuri şi apoi spune să mă documentez. A făcut această declaraţie înainte de a cunoaşte demersul la instanţa de contencios administrativ, este posibil ca preşedintele să se fie edificat între timp”.

Andrei Tudor