1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:09
No menu items!

Tudorel Toader explică greșeala din decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea

spot_img

Ministrul justiției, Tudorel Toader, a explicat, vineri, de ce nu este corectă decizia pronunțată, joi, de judecători în dosarul anagajărilor de la DGASPC Teleorman.

„Am înțeles că doi judecători au făcut majoritatea spre condamnare, că unul a făcut opinie separată, că nu au luat în considerare decizia CCR, la care am participat că eram încă judecător la CCR. O decizie a CCR nu poate fi neglijată, nu poate să nu fie luată în considerare, chiar dacă legiuitorul nu pune în acord textul cu decizia Curții. De ce? Pentru că în momentul în care se publică decizia textul se suspendă, în 45 de zile dacă legiuitorul nu pune de acord textul nu se mai aplică. Decizia cu privire la abuz a fost una interpretativă, nu a fost una de admitere pur și simplu, de interpretare, în sensul că textul constituțional , în măsura în care neîndeplinirea unei obligații se referă a o obligație prevăzută în lege sau ordonanță de Urgență, nu în orice act normativ. Nu cred ca un judecător nu ia în considerare o decizie a CCR”, a spus Tudorel Toader.

Pe de altă parte, Tudorel Toader a precizat că, deocamdată, Liviu Dragnea se bucură de prezumția de nevinovăție. „Mulți sunt condamnați în primă instanță și după accea achitați sau sunt achitați și după aceea sunt condamnați. Toți se află la adăpostul a ceea ce tot românul știe acum: prezumția de nevinovăție. E adevărat că la unii cu nume mai cunoscute se pune în discuție, alții trec neobservați. Stiu că e a doua condamnare, a doua a avut ca aspect anularea primeia sub aspectul anulării suspendării”.

Valeriu Motoc