-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:06
No menu items!

TRĂIEȘTE, IUBEȘTE, CREEAZĂ Corina Dumitrescu: „În spatele imaginii date de meseria lor, artiștii sunt oameni obișnuiți”

spot_img

Corina Dumitrescu

Meseria artiștilor nu-i scutește de bucuriile și tristețile oamenilor simpli, diferența fiind dată poate numai de intensitatea acestor emoții și de faptul că ele sunt materia-primă din care se naște arta, sub orice formă ar prinde ea. Asta crede balerina Corina Dumitrescu, artistul zilei de vineri din cadrul campaniei ”Trăiește Iubește Creează„.

„Bucuria pe care o simt artiștii prin menirea lor de a transmite celorlalți sentimente, stări, trăiri depășește întotdeauna chinul creației. Recunosc că am început să simt aceasta bucurie ani buni după începerea carierei mele. Până într-un anumit punct totul se rezuma la lupta cu mine, cu neputințele mele fizice, cu nereușitele mele. Apoi am ințeles că la un moment dat mă voi desparți de scenă, de dans, și am început să-mi transform aparițiile scenice într-o sărbătoare. Astfel am simțit bucuria dăruirii unei clipe unice, bucuria conectării cu oamenii prin artă”, spune Corina Dumitrescu.

Artista consideră, însă, că în spatele imaginii date de meseria lor artiștii sunt oameni obișnuiți, cu trăirile, bucuriile și tristețile pe care le are fiecare dintre noi.

„Mă bucur de ochii copilului meu, de mirosul naturii, de discuții interesante, de prietenii, de îmbrățișări, de dragoste, de mâncare bună, de alinări, de cuvinte frumoase, de soare după ploaie, de ploaie după soare și tot asa…”, se destăinuie balerina. Corina Dumitrescu este o personalitate a baletului românesc, de notoritate atât în țară cât și în străinătate, pentru rolurile titulare interpretate în balete clasice, dar și în piese moderne.

Campania „Trăiește Iubește Creează” încurajează aprecierea actului artistic, dezvăluind latura umană a interpretului, modul său educat și rafinat de a percepe estetica frumosului. Pe lângă Corina Dumitrescu, artiștii săptămânii au fost dirijorul Tiberiu Soare, actorul Andi Vasluianu și designerul Carmen Secăreanu.