-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:20
No menu items!

Trustul Media Pro, vizat de o anchetă de evaziune fiscală și spălare de bani. Prejudiciul estimat – 5 milioane de euro

spot_img

Media Pro

Peste 100 de polițiști au descins, marți dimineață, în 28 de locații (domiciile unor persoane și sediile unor firme) din Capitală și din județul Ilfov (20 în București și 8 în județul Ilfov), pentru probarea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani. Surse judiciare au precizat pentru Sursa Zilei că ancheta vizează mai multe societăți care fac parte din trustul Media Pro sau care au avut relații comerciale cu firme din trustul de presă, dar și persoane care au putere de decizie sau administrare în cadrul acestor societăți.

În  fapt,  în  cauză  există  suspiciunea  rezonabilă  că  30  de  societăți  comerciale,  prin ascunderea sursei impozabile, ar fi creat un prejudiciu de 5.000.000 de euro. În cadrul acțiunii vor fi verificate  relațiile  comeciale  dintre  societățile  comerciale vizate. Activitățile se desfășoară într-un dosar penal aflat în instrumentarea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Inspectoratul General al Poliției Române

comunicat de presă

Sursele citate au explicat că investigațiile vizează o serie de tranzacții suspecte, derulate până în august anul trecut –  perioadă în care Pro TV și Media Pro Pictures erau conduse de Adrian Sârbu, din poziția de CEO al acționarului majoritar CME Media Enterprises B.V. – Olanda.

De altfel, percheziții au avut loc marți dimineață inclusiv la studiourile Media Pro din Buftea care – în aceeași perioadă – au fost conduse, din poziția de director general, de Andrei Boncea.

Firmele lui Adrian Sârbu, relații comerciale cu Pro TV și Media Pro Pictures

O serie de alte societăți înființate și conduse de Adrian Sârbu și de apropiați ai acestuia au derulat și ele în perioada vizată relații comerciale cu Pro TV și Media Pro Pictures (firme deținute de CME).

Firmele înființate și controlate în prezent de Adrian Sârbu sunt Mediafax Group SA, Mediafax SA, Apropo Media SRL și Alerria Management Company SA (toate, acționari la agenția de presă Mediafax, “Ziarul Financiar”, „Pro Sport” și cotidianul online „Gandul”),

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, Mediafax Group SA este deținută de SC Mediafax SA (25% din acțiuni), Apropo Media SRL (25%) și SC Alerria Management Company SA (50%) și este condusă de Roxana – Dorina Grigoruță (președinte al CA), Ilie Orlando Nicoară (director general), Liliana Florentina Șerban (vicepreședinte al CA).

La rândul ei, societatea Mediafax SA este deținută de Alerria Management Company SA (99,41% din acțiuni) și o companie olandeză (cu doar 0,5% din acțiuni), dar are ca acționari minoritari și o serie de foști și actuali angajați ai agenției de presă Mediafax. Mediafax SA este condusă, din poziția de director general, de același Orlando Nicoară, unul dintre apropiații lui Adrian Sârbu.

Potrivit acelorași date, Alerria Managament Company îl are ca acționar majoritar pe Adrian Sârbu (87% din acțiuni) și o companie off-shore cu sediul în Cipru (Nicosia) – Rootland Trading Ltd. și este condusă tot de apropiați ai fostului mogul media – Roxana Grigoruță (director general și președinte al CA), Liliana Petrovici (director) și Mark Andrew Webster, cetățean britanic (vicepreședinte al CA).

În același timp, Apropo Media SRL este deținută de Alerria Management Company (95%) și de Adrian Sârbu (5%).

Raluca Dan