-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:35
No menu items!

Trupele speciale ale Poliției și Jandarmeriei i-au blocat pe teroriști într-o tipografie. FOTO / LIVE VIDEO

spot_img

Vânătoarea teroriștilor continuă

police teroristi

  • UPDATE

France Info a obținut, vineri, mărturia lui Didier, un om de afaceri care, vineri dimineață, avea stabilită o întâlnire la tipografia din Dammartin-en-Goële unde frații Kouachi – principalii suspecți în cazul carnagiului de la săptămânalul satiric „Charlie Hebdo” – sunt încolțiți de forțele de ordine. „Când am ajuns (în fața tipografiei), clientul meu era însoțit de o persoană înarmată care s-a prezentat ca fiind de la poliție. Clientul meu mi-a cerut să plec, ceea ce am și făcut”, a spus Didier. Martorul a adaugat că persoana înarmată i-a spus: „Plecați, oricum nu împușcăm civili”. Imediat ce s-a îndepărtat, martorul a sunat la poliție, bănuind că bărbatul înarmat căruia i-a strâns și mâna „era unul dintre teroriști”.

  • UPDATE

Poliția a adus un tanc la tipografia în care se află cei doi teroriști. Potrivit informațiilor, teroriștii dețin și un lansator de rachete. Toate cladirile care înconjoară tipografia sunt înțesate de lunetiști.

  • UPDATE

Două dintre patru piste ale Aeroportului Charles de Gaulle sunt închise, deoarece se află în apropierea localității Dammartin-en -Goële, unde are loc luarea de ostatici, transmite „Le Parisien”. Avioanele aterizează pe două piste din sudul aeroportului, iar mai multe zboruri au fost deviate.

  • UPDATE

Parchetul a dezminţit vineri bilanţul de doi morţi anunţat anterior de „Le Parisien”, în urma schimbului de focuri care a avut loc în localitatea Dammartin-en-Goële, situată la nord de Paris, în timpul urmăririi fraţilor Kouachi, relatează cotidianul „L’Express”, în ediţia electronică.

  • UPDATE

Ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve, a confirmat, după ora 10.00, ora locală (ora 11.00, ora României – n.r.) că „o operațiune a forțelor de ordine este în curs”. „Forțele speciale ale Poliției intervin și vor interveni în orele, în minutele care urmează, în cadrul unui dispozitiv aflat sub autoritatea procurorilor anti-teroriști și a serviciilor Ministerului de Interne”, a spus Cazeneuve, citat de „Le Parisien”.

  • UPDATE

Patru elicoptere survolează, în zbor staționar, tipografia din Dammartin-en-Goële (Seine-et-Marne), unde are loc luarea de ostatici, potrivit „Le Parisien”.

  • UPDATE

Doi morți și 20 de răniți, în schimbul de focuri dintre teroriști și jandarmi, care a avut loc la o firmă din Dammartin-en-Goële, în departamentul Seine-et-Marne, unde cei doi suspecți i-au luat ostatici pe angajați, potrivit „Le Parisien”.

Tipografia Creation Tendance Decouverte (CDT), unde teroriștii se ascund și au un ostatic
Tipografia Creation Tendance Decouverte (CDT), unde teroriștii se ascund și au un ostatic

Fraţii Cherif şi Said Kouachi s-ar fi baricadat într-o tipografie, unde deţin ostatice 10 persoane, afirmă France 2 într-o ediţie specială, relatează „L’Express”, în ediţia electronică.

Potrivit iTélé, echipele GIGN aflate la faţa locului au început negocierile cu autorii luării de ostatici.

gipn

Urmărirea suspecților pentru atentatul de la Charlie Hebdo continuă la două zile de la tragedie.

Mai multe schimburi puternice de focuri s-au produs în Seine-et-Marne, la câţiva kilometri de aeroportul Roissy, informează RTL. O maşină a fost furată în această dimineaţă de doi indivizi înarmaţi care corespund semnalmentelor suspecţilor Kouachi. Potrivit primelor informații, mai mulți ostatici au fost luați de teroriști.

https://www.youtube.com/watch?v=VYlQJbsVs48

https://www.youtube.com/watch?v=sc03SlMY3vA