3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:57
No menu items!

Tribunalul Bucureşti a anulat toate probele din dosarul de corupţie al DNA împotriva lui Alexander Adamescu

spot_img

Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a dispus, joi, anularea tuturor probelor – denunţuri, declaraţii de martori, interceptări – strânse de procurorii DNA în dosarul în care omul de afaceri Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu, era judecat pentru mituirea unor magistraţi.

În urma acestei decizii, dosarul a fost retrimis la DNA.

Hotărârea vine după ce magistratul a analizat dosarul în cameră preliminară timp de peste doi ani şi jumătate. Conform legii, termenul maxim este de 60 de zile.

Alexander Adamescu a fost trimis în judecată de DNA în iunie 2021 pentru două infracţiuni de dare de mită, el fiind acuzat că în 2013 ar fi remis sume de bani unor judecători de la Tribunalul Bucureşti pentru a obţine soluţii favorabile în dosare de insolvenţă în care erau implicate firme ale tatălui său, Dan Adamescu. Astfel, în cursul lunilor iunie 2013 şi decembrie 2013, Alexander Adamescu şi Dan Adamescu ar fi remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 23.000 lei, magistraţilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă, pentru ca, în schimb, aceştia să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era Dan Adamescu.

În decizia dată joi, magistratul de la Tribunalul Bucureşti a admis mai multe cereri şi excepţii invocate de avocaţii lui Alexander Adamescu, fiind invocate mai multe decizii ale Curţii Constituţionale.

Alexander Adamescu a fugit din România şi s-a stabilit în Marea Britanie, de unde autorităţile române au încercat fără succes să îl extrădeze. Tatăl său a fost condamnat, în mai 2016, la 4 ani și 4 luni de închisoare. Dan Adamescu avea să moară în 2017, la vârsta de 68 de ani.

                                                                                                        Adina Bucur Silav