3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:59
No menu items!

Tribunalul Bucureşti: Mircea Diaconu poate candida la europarlamentare

spot_img

Mircea Diaconu_WM

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, sâmbătă, contestaţia lui Mircea Diaconu privind candidatura sa ca independent la alegerile europarlamentare. Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Diaconu a contestat la Tribunalul Bucureşti decizia Biroului Electoral Central (BEC) prin care i-a fost respinsă candidatura, demersul său fiind admis de această instanţă.

Hotărârea de sâmbătă a judecătorilor va putea fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în cel mult două zile de la înregistrarea cererii, dar nu mai târziu de 15 aprilie.

Tot la Tribunalul Bucureşti s-au judecat, vineri, alte 24 de contestaţii la decizii similare ale BEC. Între acestea s-au numărat cele depuse de Gheorghe Funar, Corneliu Vadim Tudor şi Noua Republică. În cazul lui Funar, judecătorii au decis respingerea contestaţiei, în timp ce pentru Vadim Tudor şi Noua Republică instanţa a amânat discutarea contestaţiilor.

Biroul Electoral Central (BEC) a respins, miercuri, candidaturile depuse pentru alegerile europarlamentare în numele PRM de Corneliu Vadim Tudor şi Gheorghe Funar, precum şi cele depuse de Partidul Verde, Partidul Ecologist Român şi Noua Republică, Partidul Alianţa Socialistă, Alianţa Naţională a Agricultorilor, Partidul Dreptăţii Sociale. Totodată, în şedinţa BEC a fost respinsă candidatura independentă a lui Mircea Diaconu.

R.D.