4.5 C
București
marți, 24 decembrie 2024 - 5:33
No menu items!

Tribunalul a hotărât: Hidroelectrica rămâne în insolvență

spot_img

Secţia Comercială a Curţii de Apel Bucureşti a decis joi să menţină dispoziţiile privind insolvenţa Hidroelectrica, stabilite de Tribunalul Bucureşti.
”Curtea admite recursul, casează în parte hotărârea atacată în ceea ce priveşte cererile de intervenţie voluntară. Rejudecând, respinge cererile de intervenţie voluntară. Menţine dispoziţiile privind insolvenţa”, se spune în minuta Instanţei citită joi în şedinţă publică la CAB.

La sfârșitul anului trecut, compania avea datorii de 4,1 miliarde de lei, conform bilanțulului companiei publicat de Fondul Proprietatea care este acționar cu 20%. Hidroelectrica are contracte de livrare a energiei cu mai multe companii, atât intermediar de energie, cât și companii din industrie iar durata acestora este până  în 2017 sau 2018.

Grosul datoriilor este format din debitele pe termen scurt ale companiei care au ajuns anul trecut la 2,6 miliarde de lei (620 de milioane de euro). Din acestea 1,1 miliarde de lei sunt datorii către bănci iar datoriile către furnizori reprezintă 1,12 miliarde de lei. La acestea se adaugă 1,5 miliarde de lei pe termen lung.

Hidroelectrica a fost afectată de seceta severă din vara anului trecut iar cea de anul acesta nu a făcut decât să adâncească problemele companiei . Pentru a-și onora contractele a trebuit să se împrumute.

Pentru a rezilia contractele încheiate de guvernele anterioare prin care era forțată să vândă energie preferențial și pentru a-și putea restructura datoriile, în iunie 2012,  Hidroelectrica a cerut în instanță declararea insolvenței.(S.S.)