4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:53
No menu items!

Trenuri suplimentare de 1 MAI

spot_img

CFR_SZ

Un număr de 14 trenuri InterRegio şi Regio vor circula suplimentar în perioada mini-vacanţei de 1 Mai, cele mai multe fiind pe rutele care duc spre litoral.

Potrivit CFR, marţi, 29 aprilie, va circula suplimentar trenul R 13804 Feteşti (plecare la ora 22.00) – Lehliu – Bucureşti Nord (sosire la 23.59), iar în perioada 29/30 aprilie – 3/4 mai, trenurile IR 1696/-1 Timişoara Nord (pl. 22.10) – Bucureşti Nord (pl. 07.50) – Constanţa (pl. 11.05) – Mangalia (sos. 12.29), IR 1822/-1 Arad (pl. 18.55) – Bucureşti Nord (pl. 06.20) – Constanţa (pl. 09.35) – Mangalia (sos. 11.01), IR 1862/-1 Iaşi (pl. 22.05) – Constanţa (pl. 08.10) – Mangalia (sos. 09.40) şi IR 1742/12741 Satu Mare (pl. 16.50) – Oradea (pl. 19.08) – Cluj Napoca (pl. 22.00) – Bucureşti Nord (pl. 09.30) – Constanţa (sos. 12.13).

În perioada 30 aprilie – 4 mai vor circula trenurile R 13801 Bucureşti Nord (plecare la ora 02.30) – Constanţa (pl. 06.38) – Mangalia (sos. 08.06) şi R 13802 Mangalia (pl. 17.30) – Constanţa (pl 19.10) – Bucureşti Nord (sos. 22.50), arată CFR Călători, într-un comunicat de presă.

În perioada 30 aprilie/1mai – 4/5 mai vor circula suplimentar trenurile IR 1695/-2 Mangalia (plecare la ora 16.33) – Constanţa (pl.18.20) – Bucureşti Nord (pl. 21.45) – Timişoara Nord (sosire la ora 07.02), IR 1821/-2 Mangalia (pl. 18.18) – Constanţa (pl. 20.05) – Bucureşti Nord (pl.23.45) – Arad (sos. 10.30), IR 1861/-2 Mangalia (pl. 20.07) – Constanţa (pl. 21.42) – Iaşi (sos. 08.12 ) şi IR 12742/1741 Constanţa (pl. 15.20) – Bucureşti Nord (sos. 17.57/ pl. 18.40) – Cluj Napoca (pl. 04.28) – Oradea (pl. 07.25) – Satu Mare (sos. 09.29).

De asemenea, joi, 1 mai, vor circula suplimentar trenurile IR 1736 Cluj Napoca (plecare la ora 07.40) – Teiuş – Sibiu – Râmnicu Vâlcea (sos. 13.59) şi IR 1737 Râmnicu Vâlcea (pl. 15.15) – Sibiu -Teiuş – Cluj Napoca (sos. 21.55 ), iar luni, 5 mai, trenul R 13803 Bucureşti Nord (pl. 02.30) – Lehliu – Feteşti (sos. 04.37).

CFR Călători a precizat că, în unele zile libere din perioada 1-4 mai, când traficul de călători este extrem de redus, unele trenuri InterRegio şi Regio nu vor circula.

În data de 1 mai, toate agenţiile de voiaj vor fi închise, iar în 2 mai, vor fi deschise conform programului de lucru, cu excepţia agenţiilor Unirii şi Militari din Bucureşti, care vor fi închise.

CFR Călători le recomandă pasagerilor să achiziţioneze din timp biletele, în special pentru trenurile de lung parcurs care au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă.

Pentru evitarea aglomeraţiei de la casele de bilete şi de la agenţiile de voiaj din această perioadă, CFR Călători recomandă achiziţionarea din timp a biletelor de tren: online de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele XsellKiosk din gări, de la automatele ZebraPay, prin rezervare telefonică, direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR şi de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).