-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:21
No menu items!

Trenul Regal, escortat de avioane ale Aeroclubului României, în semn de omagiu

spot_img

Piloții Aeroclubului României au făcut, sâmbătă, un gest impresionant pentru Majestatea Sa Regele Mihai I, în timp ce Trenul Regal, în care se afla sicriul cu trupul său, pleca din Gara Băneasa, spre gara din Curtea de Argeş, localitatea unde a fost înmormântat.

Trenul Regal a fost însoțit de avioane ale Aeroclubului României, în semn de profund omagiu adus mentorului lor, cel care a contribuit la dezvoltarea Aeroclubului României, instituție în cadrul căreia s-au format generații întregi de piloți.

Pasionat de aviație de mic, Regele Mihai a efectual primul zbor în calitate de pasager între București și Ploiești, în 1934, când avea 12 ani. Deși nu i s-a permis multă vreme să urce într-un avion, din cauza riscurilor pe care acest mijloc de transport le aducea, Regele a învățat să piloteze cu ajutorul pilotului Traian Udrischi, primul avion pe care l-a pilotat singur fiind un Junkers JU 52, model de fabricație germană. Regele Mihai avea brevet de pilot încă din România. În Europa, Regele a pilotat avioane îndeosebi pe ruta Băneasa – Londra şi Băneasa – Roma. În Statele Unite, a lucrat ca pilot de încercare pentru Lockheed Aircraft.

Olimpia Diaconiuc