Cele 70 de locuri aferente primei călătorii, programate în octombrie, au fost deja rezervate
Amatorii bogaţi de călătorii cu trenuri vechi şi destinaţii neaşteptate ar putea să-şi împlinească visul în curând, la bordul unei rame de mare lux pe ruta Budapesta-Teheran, introduse de către o filială a căilor ferate ungureşti, relatează AFP.
„Odată cu deschiderea recentă a Iranului către Occident, ne-am gândit că a venit momentul”, a declarat luni pentru AFP Marcella Beke, directoare de vânzări la Nostalgia, un tur-operator aflat în subordinea companiei publice.
Biletul va costa între 10.000 şi 23.000 de euro pentru o călătorie, care va dura două săptămâni, dar compania promite pasagerilor un serviciu de cinci stele, cu băuturi alcoolizate gratuite, „mai puţin în Iran, unde se vor putea comanda băuturi proaspete şi bere fără alcool”.
Itinerariul de două săptămâni va oferi multiple opriri în destinaţiii turistice, pe teritoriile Ungariei, României, Bulgariei şi Turciei. Înainte de sosirea la Teheran, călătorii vor putea să descopere oraşe iraniene ca Shiraz şi Persepolis.
Cele 70 de locuri aferente primei călătorii, programate în octombrie, au fost deja rezervate, în principal de către pasageri britanici şi australieni, iar pentru 2015 sunt deja prevăzute cinci plecări, afirmă Beke.
C.A.