-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:23
No menu items!

Trei zile de la tragedia de la Timișoara: Morți înmormântați de Mitropolia Banatului; apar noi victime

spot_img

După ce medicii legiști au prelevat probe în scopul stabilirii cauzele decesului celor doi copii și a tinerei din blocul groazei, Mirtopolia Banatului a decis să preia trupurile victimelor pentru a fi înmormântate creștinește. 

Bebeluşul de 9 zile va fi înmormantat de familie, iar copilul de 3 ani şi mama lui, de Mitropolia Banatului. Profund impresionat de drama acestei familiii, ÎPS Ioan Selejan a decis ca biserica să se preia această misiune, mai ales că tatăl acestei familii se află încă îns tare gravă în spital.

Nu mai puțin de 30 de persoane, majoritatea copii, sunt încă internate în mai multe spitale din Timișoara, iar autorităile continuă să primească apeluri.

Blocul din strada Mioriței este izolat, locatarii evacuați, iar autoritățile au anunțat că va începe proceduri de decontaminare a incintei, care ar presupune distrugerea bunurilor îmbibate cu substanțele letale.

Jurnaliștii de la Sursa de Vest au remarrcat că multe familii au început să revină în blocurile învecinate, evacuate și ele luni la prânz, în timp ce alte persoane au acuzat simptome similare victimelor intoxicației. 

Arestat preventiv pentr 29 de zile, patronul firmei care a făcut deratizarea, Ioan Sorin Buță, a recunoscut la audieri că a achiziționat pesticidul, pe piața neagră, plătind 600 de lei pentru două recipiente mari.

Conform procurorului care coordonoează ancheta, ultima cutie folosită de Buță în blocul de pe strada Mioriței „avea eticheta în limba română și era în termen de valabilitate”, ceea ce exclude posibilitatea că ar fi putut proveni dintr-un lot expirat ce trebuia neutralizat. Or, dispariția oricărei cantități de fosfură de aluminiu din stocul unei firme, dat fiind gradul de periculozitate, ar fi trebuit reclamată imediat Poliției, ceea ce nu s-a întâmplat anul acesta.