1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:08
No menu items!

Trei poliţişti şi un jandarm, acuzați că nu și-au declarat veniturile de la păcănele. Dați pe mâna procurorilor 

spot_img

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că trei poliţişti şi un jandarm nu au declarat venituri din jocuri de noroc în valoare de peste 180.000 de lei, în aceste cazuri fiind sesizaţi procurorii.

Potrivit ANI, Mihai Hongu, fost agent de poliţie în cadrul Poliţiei Staţiunii Târgu Ocna din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, nu a putut justifica peste 90.000 de lei.

„Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 92.897 de lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Hongu Mihai, în perioada exercitării funcţiei publice. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bacău, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Hongu Mihai, în perioada exercitării funcţiei publice”, se arată în comunicatul instituției.

De asemenea, ANI a sesizat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Mihai Hongu a infracţiunii de fals în declaraţii întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 21.104 de lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.

Un alt caz este cel al lui Cristinel-Corneliu Scorţan, subcomisar de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Bărbatul este acuzat că nu a declarat venituri din jocuri de noroc în declaraţiile de avere, în valoare de 72.771 de lei. În acest caz a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu comiterea infracţiunii de fals în declaraţii.

ANI a mai constatat că Adrian Oprea, fost comandant de pluton în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în valoare de 42.110 Lei, în declaraţiile de avere. A fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru fals în declaraţii.

În aceeaşi situaţie este şi Richard-Cosmin Velici, poliţist în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. ANI a constatat că nu a declarat în declaraţiile de avere veniturile încasate din jocuri de noroc, în valoare de 44.086 de lei. Și în acest caz a fost  sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru fals în declaraţii.

                                                                                                                 Adina Silav