1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:25
No menu items!

Trei persoane spulberate pe trecerea de pietoni de un şofer beat VIDEO

spot_img

accident_valcea

Un bărbat care s-a urcat băut la volan, având o alcoolemie de peste 1,9 la mie, a accidentat trei persoane pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea, apoi a fugit de la locul faptei. El a fost prins de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore.

Potrivit Poliţiei Vâlcea, accidentul a avut loc marţi, pe bulevardul Calea lui Traian din Râmnicu Vâlcea, unde un bărbat de 46 de ani, aflat la volanul unui autoturism Renault, a trecut pe culoarea roşie a semaforului şi a accidentat trei persoane care traversau strada pe o trecere de pietoni.

Victimele sunt o femeie de 64 de ani, care a suferit traumatisme şi fracturi costale, o tânără de 20 de ani, care are un traumatism cranian şi un traumatism la braţul stâng şi un adolescent de 16 ani care a suferit o contuzie la o mână.

După producerea accidentului, şoferul a fugit de la locul faptei, fiind prins de poliţişti într-o parcare din apropiere.

„În urma testării şoferului cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatului i s-au recoltat două probe biologice de sânge, rezultatele fiind 1,95, respectiv 1,75 g/l alcool pur în sânge”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu.

Ea a precizat că şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

R.D.