1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:11
No menu items!

Trei persoane reținute în cazul azilului groazei din Mureș

spot_img

Polițiștii DIICOT au reținut trei persoane, în dosarul penal privind azilul groazei din județul Mureș, în care se cercetează săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu licențierea/supravegherea activității.

Persoanele reținute sunt administratorul azilului în care au fost descoperiți cei șapte, președintele asociației care deține cele două cămine cu probleme din Mureș, și încă un angajat de la azilul respectiv.

Redăm comunicatul DIICOT integral:

”La data de 28.07.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane.

S-a reținut că, în anul 2020, inculpații au constituit un grup infracțional, în scopul săvârșirii infracțiunii de  trafic de persoane, urmărind astfel obținerea unor foloase patrimoniale de pe urma exploatării unor victime, persoane vârstnice ori cu dizabilități, prin încasarea, sub paravanul unei asociații, a sumelor de bani provenite de la DGASPC ori de la aparținători.

Banii  destinați îngrijirii persoanelor vătămate, au fost folosiți cu preponderență în beneficiul  membrilor grupării. 

Persoanele vârstnice ori  cu dizabilități, internate în locațiile gestionate de asociație, au fost supuse unor tratamente inumane și degradante, prin exercitarea unor acte de  agresiune  fizică și psihică,  privare de libertate ,  neadministrarea tratamentului medical adecvat , lipsa îngrijirii și asigurarea igienei. 

La data de 27.07.2023, au fost  identificate cinci persoane vătămate, toate cu dizabilități, aflate în subsolul unei clădiri aparținând asociației, cazate în condiții improprii, printre materiale de construcții, cu  saltele așezate direct pe podea. 

În aceeași clădire, într-o încăpere de aproximativ 3 metri pătrați, au fost identificate alte două victime, în stare avansată de degradare fizică și în imposibilitatea de a comunica.

Până la acest moment au fost identificate 56 de persoane, cazate în spațiile asociației, majoritatea aflate în evidența DGASPC Maramureș și Covasna.

În cursul acestei zilei, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Mureș, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Mureș.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis o anchetă privind săvârşirea de către funcţionari publici a unor presupuse infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu licenţierea/supravegherea activităţii centrului de la Bărdeşti, judeţul Mureş. Dosarul este deschis in rem.

În acest caz, premierul Ciolacu a demis prefectul și subprefectul de Mureș, dar și pe Directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş, Cristian Viorel Răduţ, care a fost eliberat din funcţie, fiind mutat pe un post de execuţie pe durata cercetării administrative.

D.Constantin