0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024 - 4:02
No menu items!

Trei persoane din Botoșani, arestate după ce au pus în circulaţie bancnote euro false

spot_img

Trei bărbaţi din Botoşani au fost arestaţi după ce au pus în circulaţie bancnote de 50 şi de 100 de euro false. Poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor, peste 2.800.000 de dolari şi aproximativ 70.000 de euro, de la o societate comercială din judeţul Suceava, de la care s-ar fi aprovizionat persoanele bănuite de comiterea faptelor, potrivit news.ro.

În perioada 11-12 iulie 2022, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, au pus în executare 7 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Botoşani, la persoane bănuite de punere în circulaţie de monedă străină şi înşelăciune. 

 
”Din cercetări a reieşit că, în perioada martie – iulie 2022, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani, din judeţul Botoşani, ar fi efectuat mai multe schimburi valutare, oferind bancnote de 100 şi 50 de euro, care nu aveau elementele de siguranţă specifice celor autentice, mai multor persoane din judeţul Botoşani, care, la rândul lor, ar fi încercat să le schimbe în case de schimb valutar. 
 
Totodată, poliţiştii au realizat o acţiune de prindere, în flagrant delict, a unui tânăr, de 20 de ani, din municipiul Dorohoi, fiind descoperite asupra sa 25 de bancnote de 100 şi 50 de euro, precum şi 9 telefoane mobile”, precizează poliţiştii.
 

”Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind infracţiunile de punere în circulaţie de monedă străină si înşelăciune, la data de 13 iulie 2022, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, peste 2.800.000 de dolari şi aproximativ 70.000 de euro, de la o societate comercială din judeţul Suceava, de la care s-ar fi aprovizionat persoanele bănuite de comiterea faptelor”, precizează IGPR.