-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:04
No menu items!

Trei judecători ai CCR au validat referendumul

spot_img

predescu gaspar

Judecătorii constituționali Ion Predescu, Acsinte Gaspar şi Tudorel Toader, care au avut opinie separată în cazul invalidării referendumului, au spus că decizia a fost luată în baza „eratei” adoptate fără ca ei să fie consultaţi.

Potrivit opiniei separate, dată publicității luni, „dezacordul exprimat în raport cu hotărâre de invalidare a rezultatelor referendumului naţional din data de 29 iulie 2012, are la bază faptul că aceasta a fost adoptată prin raportare la prevederile art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, soluţie prefigurată prin «erata» din data de 6 august 2012, referitoare la Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3 din 2 august 2012 , «erată» la adoptarea căreia nu am fost consultaţi, procedeu fără precedent în jurisprudenţa constituţională”.

Judecătorii precizează, în același document, că, pe de o parte, prin Hotărârea 3 din 2 august 2012, Curtea Cosntituțională a statuat că cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate „au dreptul de a vota în mod liber în străinătate pe listele electorale suplimentare”, iar „raţiunea pentru care aceşti cetăţeni nu sunt înscrişi în listele electorale permanente rezidă în faptul că nu au domiciliul în ţară, astfel încât numărul acestora nu poate influenţa cvorumul legal de participare la referendum, respectiv majoritatea persoanelor înscrise pe listele electorale permanente”. Pe de altă parte, erata face referire la „listele electorale cuprinzând cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv”, respectiv indiferent de domiciliu.

„Pornind de la continua scădere a populaţiei României, de la datele statistice furnizate în mod oficial, de la necesitatea eliminării din liste a celor decedaţi, a persoanelor care au pierdut cetăţenia ori drepturile electorale considerând că în listele electorale permanente nu pot fi incluşi cetăţenii români cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate şi nici cei ale căror acte de identitate nu sunt valabile, constatăm că datele finale sunt de natură să conducă la validarea rezultatelor referendumului”, au conchis cei trei judecători.

 

FOTO Mediafax