-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:51
No menu items!

Trei femei au fost descoperite la un deceniu de la dispariție

spot_img
Trei femei au fost descoperite la un deceniu de la dispariție
foto: newsnet5.com

Trei femei date dispărute acum aproximativ un deceniu, au fost găsite în viaţă, într-o casă din Cleveland, Ohio, iar trei fraţi de origine hispanică, în vârstă de 50, 52 şi respectiv 54 de ani au fost arestați în acest caz, a anunţat poliţia.

Se crede că femeile au fost răpite. Casa se află la doar câţiva kilometri de locurile unde au fost văzute ultima oară.

Cele trei femei au fost descoperite de un vecin, care a auzit strigătele disperate ale uneia dintre ele.

“Am auzit un ţipăt… Apoi am văzut această femeie parcă înnebunind şi încercând să iasă din casă”, a declarat pentru postul ABC Charles Ramsey, un vecin. “M-am dus până la intrarea în casă, iar ea mi-a spus «ajutaţi-mă să ies, sunt aici de mult timp»”, a continuat el.

Amanda Berry a dispărut în 2003, când avea 16 ani, iar Gina DeJesus un an mai târziu, la vârsta de 14 ani. Alături de ele a fost descoperită şi Michele Knight, dispărută în 2002, la vârsta de 20 de ani.

Detalii despre condiţiile de detenţie ale celor trei tinere nu sunt cunoscute încă, dar se pare că una dintre ele a născut în captivitate o fetiţă care are acum şase ani.

Potrivit medicilor, starea de sănătate a celor trei femei este bună. Poliţia i-a arestat pe presupuşii răpitori, trei fraţi de origine hispanică, în vârstă de 50, 52 şi resepectiv 54 de ani.

 C.I.