-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:24
No menu items!

Trei companii străine au depus documentația pentru Cupru Min. Pe cine verifică autoritățile

spot_img

Trei companii străine au depus documentația pentru Cupru Min. Pe cine verifică autoritățile române

Trei companii străine au depus documente pentru achiziționarea de zăcământ de cupru de la Cupru Min, până la termenul limită de luni, 2 septembrie, ora 10.00. Acestea sunt: Yildirim Holding Inc. (Turcia), Trafigura (Olanda) şi Glencore (Elveţia).

Potrivit Ministerului Economiei, reprezentanții instituției verifică la această oră documentele prezentate de cele trei companii privind conformitatea cu criteriile de calificare specificate în documentația inițială.

”La finalizarea etapei de evaluare şi verificare vor fi date publicităţii numele companiilor acceptate pentru oferta financiară angajantă”, a transmis ministerul.

Depunerea documentelor necesare înscrierii în procedura de selecție și verificare a eligibilității este prima etapă a procedurii de vânzare, prin metode combinate, constând în licitație cu ofertă în plic.  Aceasta a fost precedată de negocierea pe bază de oferte preliminare și neangajante, cu criterii de eligibilitate, a unei cantități maxime de 331.890 de tone de concentrat de cupru.

Contractul de vânzare care va fi semnat, în urma finalizării întregii proceduri, între Cupru Min şi compania desemnată câştigătoare prevede o perioada de 7 ani pentru livrarea concentratului de cupru, conform graficului specificat în documentaţia iniţială privind procedura de vânzare.

Statul a scos la licitaţie producţia pe 7 ani a producătorului de cupru Cupru Min, pentru suma de aproximativ 460 de milioane de dolari (346 de milioane de euro), deși anterior intenționa să privatizeze compania. Procesul a eșuat după ce câștigătorul licitației, Roman Copper, nu a putut achita un avans din suma totală de 200 de milioane de euro pe care a licitat-o pentru Cupru Min.

În luna iunie, autoritățile spuneau că există nouă scrisori de intenție din partea unor investitori interesați de Cupru Min, dar termenul de depunere a ofertelor a fost extins când nici singurul trader rămas în joc, respectiv Trafigura, nu avea documentația completă.

Ultimii care și-au exprimat interesul pentru Cupru Min sunt turcii de la Yildirim Holding, al doilea mare producător de crom din lume, cei care s-au declarat interesați și de Oltchim.

Cosmina Croitoru