Mai multe avioane de vânătoare ale forţelor aeriene americane au fost implicate în interceptarea a trei aparate de zbor cu un singur motor la apropierea de spaţiul aerian al New York-ului, care a fost închis cu ocazia deschiderii Adunării Generale a ONU şi a preconizatei vizite a preşedintelui SUA, Barack Obama, la lucrările forumului, informează CBS şi AP.
Toate cele trei aparate au fost interceptate cu succes într-un interval de o oră şi jumătate, în misiune fiind implicate câteva avioane de vânătoare F-16, potrivit purtătorului de cuvânt al NORAD (Comandamentul Nord -American de Apărare Aerospaţială), John Cornelio.
În jurul orei locale 4:40, a fost interceptat un avion uşor Diamond D40, iar ulterior au mai fost interceptate două asemenea aparate de zbor.
Aparatele mici de zbor au fost escortate până la cele mai apropiate aeroporturi, unde piloţilor li s-au solicitat explicaţii în legătură cu intrarea într-un spaţiu aerian închis. În niciunul din aceste cazuri nu a fost vorba, se pare, de terorism sau de intenţie ostilă, conform informaţiilor preliminare.
C.I.