Acordul militar dintre Coreea de Nord și Rusia, agreat de dictatorii Kim și Putin, prin care regimul de la Phenian s-a angajat să ajute Kremlinul în războiul său împotriva Ucrainei, a intrat în vigoare, miercuri, conform presei de stat nord-coreene, citată de AFP și Agerpres.
Acordul a fost agreat după o întâlnire din iunie a celor doi dictatori, la Moscova. Oficializarea acestuia vine în contextul în care soldați nord-coreeni au ajuns deja în Rusia și Ucraina și luptă alături de armata rusă împotriva armatei ucrainene.
Potrivit experţilor, dictatorul nord-coreean, Kim Jong Un, doreşte să dobândească tehnologii avansate de la Rusia şi, în schimb, experienţă de luptă pentru trupele sale.
Kim şi Putin au semnat acordul de parteneriat strategic în cursul vizitei dictatorului rus la Phenian.
Acest acord obligă cele două state să ofere asistenţă militară „fără întârziere” în cazul unui atac împotriva celuilalt şi să se opună în comun sancţiunilor occidentale.
Coreea de Nord şi Rusia şi-au întărit legăturile militare mai ales de când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.
Ambele ţări sunt supuse unei serii de sancţiuni ale ONU, prima pentru programul său de arme nucleare şi a doua pentru conflictul din Ucraina.
Kim a declarat, săptămâna trecută, în timpul unei vizite la Phenian a ministrului rus al Apărării, Andrei Belousov, că guvernul, armata şi poporul său „vor sprijini invariabil politica Rusiei de a-şi apăra suveranitatea şi integritatea teritorială”. În iunie, liderul de la Kremlin a numit acordul drept „document revoluţionar”.
Adina Bucur