În Planul Național de Redresare și Reziliență propus de România instituțiilor europene, programele de finanțare ale sectorului energetic ar valora 1,3 miliarde de euro. Principiile de la care pornesc propunerile României respectă cu strictețe recomandările Comisiei Europene, fără a se preciza însă care sunt proiectele concrete din sectorul energetic românesc. Mai mult, proiectul ultimei strategii energetice este ignorat în totalitate, iar sectoarele de producție cu cele mai mari emisii de CO2 (cărbunele și gazele naturale) continuă să detină o pondere ridicată în producția de energie (peste 40%), cel puțin până în 2035.
Dincolo de promisiuni și angajamente, un lucru este cert: 2021 ar putea fi un an decisiv pentru România, din punct de vedere economic. Una dintre marile mize economice o reprezintă prioritizarea proiectelor de finanțare din sectorul energetic, pe baza fondurilor din Programul Național de Redresare și Reziliență. Dacă nu ne focusăm pe tehnologiile verzi, de la eolian la hidrogen și transport electric, în 10 ani vom deveni o economie depășită, necompetitivă, iar sancțiunile pentru poluare vor curge pe bandă rulantă, avertizează experții de la Frames & Factory 4.0, într-o analiză privind implementarea programului Green Deal al UE.
Potrivit unei analize realizate de Frames & Factory 4.0, România are nevoie urgentă de măsuri concrete în privința limitării poluării și asigurării unei tranziții rapide către o economie verde, iar 2021 va fi un an decisiv din acest punct de vedere, ținând cont de sumele puse la dispoziție prin PNRR, negociate în următoarele luni la Bruxelles.
Potrivit experților, fără măsuri concrete, precum cele luate de țările din regiune, vom pierde din competitivitatea economică. Investitorii ne vor ocoli, iar vulnerabilitățile economice se vor accentua.
Dacă România nu se va înscrie cu proiecte verzi concrete în PNRR, care să angreneze afaceri pe orizontală în economie, dincolo de faptul că vom pierde finanțarea UE, vom fi buni de plată. Taxele pe poluare, lipsa de competitivitate economică și deteriorarea climatului de investiții ne vor afecta pe toți. De aproape 4 ani încoace, în România nu se mai investește aproape nimic în noi capacități de producție de energie verde, iar din acest punct de vedere România se află pe ultimul loc în Europa la capitolul investițiilor în tehnologiile verzi. Din programul Horizon Europe, de exemplu, România nu a reușit să acceseze decât 1,8 milioane de euro, în ultimii 6 ani, din cei 2,5 mld. euro bani europeni.
În prezent, prin Strategia Energetică a României, document aflat încă în stadiul de lucru, sunt considerate investiții strategice de interes national doar câteva obiective,precum finalizarea Grupurilor 3 și 4 de la CNE Cernavodă, realizarea Hidrocentralei cu Acumulare prin Pompaj de la Tarnița-Lăpuștești, realizarea Grupului de 600 MW de la Rovinari și realizarea Complexului Hidrotehnic Turnu-Măgurele-Nicopole. Pentru niciunul dintre acestea nu există finanțare și niciun calendar de implementare.
Dincolo de curentul electric, o altă soluție care să elimine nevoia de gaze naturale poluante o reprezintă centralele pe hidrogen, aflate în stadiul de dezvoltare și care vor deveni realitate în următorii ani.
Cu toate acestea, nici proiectul exploatării gazelor din Marea Neagră nu trebuie abandonat. Statul ar fi putut încasa cel puțin 1 mld. lei taxe directe și indirecte din exploatarea gazelor din perimetrul românesc. Mai important este ca exploatarea din Marea Neagră ar putea deveni un proiect pilot pentru testarea tehnologiilor eoliene și pe bază de hidrogen. Asta, mai ales că investitorii au luat deja în calcul principiile trasate de Green Deal și încearcă să reducă amprenta de carbon și să mizeze pe tehnologii care le pot aduce un avantaj economic pe termen mediu și lung.
Cât privește sectorul eolian, în momentul de față există în România capacități instalate de aproximativ 3.000 MW, cele mai multe în zona Dobrogei. Prin poziţia sa geografică, România se află la limita estică a circulaţiei atmosferice generate în bazinul Atlanticului de Nord, care se manifestă cu o intensitate suficient de mare pentru a permite valorificarea energetică inclusiv la altitudini mari pe crestele Carpaţilor.
Pe măsură ce vom depăși criza COVID, investițiile în domeniu vor accelera, iar producătorii își propun un ritm de creștere de aprox. 500 MW anual. În următorii 10 ani, am putea atrage, astfel, investiții de peste 10 miliarde de euro în capacități noi de 6.000 MW.
Un studiu sistematic de inventariere a potenţialului eolian teoretic pentru întreg teritoriul naţional s-a realizat de către ICEMENERG în anul 2006 şi a oferit o valoare a potenţialului de aproximativ 23 TWh/an prin instalarea unor capacităţi cu puterea totală de cca. 14.000 MW.
,,Investițiile în eolian se desfășoară rapid, în 2-3 ani, astfel că putem ajunge la un nivel excelent până în 2030. Pentru ca sectorul eolian să își atingă potențialul, este nevoie de rezolvarea problemelor din rețelele de transport, creșterea capacității de interconectare și stocare, unde suntem în continuare deficitari’’, spun experții.
Sunt numai câteva din prioritățile care ar trebui precizate clar în Planul Național de Redresare și Reziliență. Și dacă am pleca de la potențialul enorm de care dispune România, cu siguranță că fondurile atrase ar putea depăși mult nivelul de 1,3 miliarde euro.