-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:02
No menu items!

Tranzacția prin care SIF Banat-Crișana a cumpărat platforma IMGB, analizată de Consiliul Concurenței

spot_img
Consiliul Concurenței a anunțat marți că analizează tranzacția prin care Societatea de Investiții Financiare Banat-Crișana SA (SIF Banat-Crișana) intenționează să preia compania Doosan IMGB SA.
SIF Banat-Crișana a cumpărat 99,92% din acțiunile firmei sud-coreene Doosan IMGB, care deține platforma industrială IMGB din sudul Bucureștiului, într-o tranzacție evaluată la circa 40 milioane de euro, potrivit publicației Profit.ro.
Platforma are o suprafață de circa 54 de hectare și este conectată la două guri de metrou: Berceni și Dimitrie Leonida.
Cumpărătorul va construi în loc un proiect imobiliar mixt – rezidențial și birouri.
SIF Banat-Criașana a mai finalizat, anul acesta, achiziția terenului de aproape 9 hectare al fostei fabrici Helitube din cartierul bucureștean Colentina, în contul unei creanțe de peste 44 de milioane de euro.
Doosan, producător coreean de echipamente și componente grele pentru industria extractivă, navală, siderurgică și energetică, a anunțat, la începutul acestui an întreruperea activității la Doosan IMGB.
În martie 2020, conducerea concernului și liderii de sindicat au ajuns la un acord prin care vor fi acordate măsuri compensatorii salariaților ca urmare a închiderii operaționale a Întreprinderii de Mașini Grele București. Pe platforma Doosan din România lucrau peste 400 de angajați. Doosan preluase IMGB în 2006 de la compania norvegiană Kvaerner.