-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:23
No menu items!

Transportatorii, cei mai afectați de eșecul Schengen, cer eliminarea controalelor la frontiera cu Bulgaria

spot_img

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România reacționează după ce, în ultimele zile, la mai multe puncte de frontieră s-au format cozi interminabile de camioane. Transportatorii cer Guvernului simplificarea până la eliminarea controalelor la frontiera cu Bulgaria.

„Prin votul negativ al Austriei, industria de transport rutier, cel mai mare exportator de servicii al României, este cea mai afectată ramură economică”, se menționează într-un comunicat în care UNTRR cere eforturi comune din partea celor două țări.

„Dacă Austria ar fi vrut să transmită un semnal, aşa cum pretinde, împotriva extinderii Schengen, atunci ar fi trebuit să nu accepte nicio ţară candidată. Votul selectiv demonstrează, prin acceptarea Croaţiei şi respingerea României şi Bulgariei, o abordare subiectivă şi neprincipială care a torpilat unitatea Uniunii Europene sub atenta supraveghere a Comisiei Europene. În aceste condiţii, este greu de înţeles votul favorabil al României şi Bulgariei pentru aderarea Croaţiei la Schengen. UNTRR îşi exprimă profunda nemulţumire că celelalte state membre UE, mai ales marile democraţii occidentale, au abandonat principiul îndeplinirii obligaţiilor tehnice ca fiind necesar şi suficient pentru includerea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Schimbarea regulilor la finalul jocului numai pentru o parte din candidaţi dovedeşte aplicarea clară de tratament inegal şi preferenţial. Oare acestea devin noile principii ale Uniunii Europene? Dacă Austria şi celelalte state membre UE vor să schimbe condiţiile de aderare în spaţiul Schengen, atunci trebuie să le impună pentru viitoarele ţări candidate şi nu pentru cele existente, cărora li s-au solicitat îndeplinirea unor condiţii clare, pe care acestea le-au îndeplinit deja”, se menţionează în comunicatul UNTRR.

Transportatorii subliniază că România şi Bulgaria au aderat împreună la Uniunea Europeană şi au făcut în permanenţă echipă pentru intrarea în spaţiul Schengen împreună, fiind necesară continuarea eforturilor comune pentru aderarea la spaţiul Schengen.

„În acest spirit de solidaritate, UNTRR solicită Guvernului României ca împreună cu Guvernul Bulgariei să soluţioneze urgent şi pragmatic simplificarea până la eliminare a controalelor în frontiera dintre cele două ţări”, susţin ei.

UNTRR mai solicită Guvernului României să continue şi să intensifice eforturile pentru atingerea obiectivului de aderare a României la spaţiul Schengen împreună cu Bulgaria în 2023.

„Poate că Uniunea Europeană nu e perfectă, dar România nu poate avea altă apartenenţă decât la UE tot aşa cum democraţia chiar dacă nu e un sistem perfect, până în prezent nu se cunoaşte altul mai bun”, mai arată transportatorii.    

                                                                                                                 Adina Silav