-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:51
No menu items!

Transgaz a semnat un acord cu operatorul din Slovacia, cu scopul dezvoltării proiectului de gaze Eastring

spot_img

Transgaz, operatorul tehnic al sistemului naţional de transport gaze naturale, a semnat un memorandum de înţelegere privind colaborarea între companie şi Eustream, operatorul sistemului slovac de transport gaze naturale, prin care îşi exprimă acordul pentru cooperarea împreună cu celelalte TSO-uri din Republica Cehă, Ucraina, Ungaria şi Bulgaria în vederea investigării posibilităţilor de dezvoltare a proiectului de gaze Eastring pe teritoriile României şi Slovaciei. 

“Colaborarea dintre Transgaz şi Eustream va facilita schimburi de experienţă tehnologică în domenii precum proiectarea şi cercetarea, operarea şi dezvoltarea sistemelor de transport, dispecerizarea gazelor naturale, mentenanţa conductelor, implementarea şi modernizarea SCADA, transpunerea legislaţiei şi a reglementărilor UE din domeniul energetic”, a afirmat Ion Sterian, director general al Transgaz, într-un document publicat luni pe site-ul Bursei.

Acesta crede că deschiderea manifestată de Eustream pentru dezvoltarea relaţiei de colaborare cu Transgaz va aduce rezultate favorabile pentru aprofundarea şi intensificarea conlucrării în plan regional, prin crearea şi armonizarea condiţiilor de dezvoltare şi integrare a reţelelor de transport în domeniul gazelor naturale şi, în general, al energiei.

Eustream este operatorul sistemului slovac de transport gaze naturale, autorizat pentru desfăşurarea activităţilor de transport gaze naturale în Slovacia.

T.S.