3.9 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 20:48
No menu items!

Transferurile de jucători de la „U” Cluj la Petrolul Ploiești, în atenția DIICOT

spot_img

Un nou scandal stă să izbucnească în fotbalul românesc. Este vorba despre alte transferuri între două echipe din Liga I. Acuzațiile sunt de evaziune fiscală și spălare de bani. Dosarul este asemănător cu cel în care Borcea, Copos, frații Becali, Jean Pădureanu, Gigi Nețoiu și Gică Popescu au fost trimiși în judecată de DNA și în care tocmai au fost condamnați.

De data asta, echipele vizate sunt Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești, unde finanțator este acum fostul patron al clubului ardelean, Florian Walter (foto).

Acuzațiile sunt de constituire de grup infracțional organizat, iar procurorii DIICOT au început urmărirea penală in rem, deocamdată. Prejudiciul este de 11 milioane de euro. Procurorii DIICOT susțin că mai mulți jucători au fost transferați gratuit de la Universitatea Cluj SA la Petrolul Ploiești SA, deși valoarea de piață a lor era foarte mare, iar clubul ardelean avea o situație financiară precară.

La începutul lunii iunie, Petrolul Ploiești a preluat, o dată cu plecarea finanțatorului Florian Walter de la Universitatea Cluj la echipa prahoveană, 11 jucători: Mircea Bornescu (portar, 32 ani), Sebastian Achim (fundaş, 25 ani), George Galamaz (fundaş, 31 ani), Lukasz Szukala (fundaş, 27 ani, ajuns, în final, laSteaua București), Constantin Grecu (fundaş, 23 ani), Dorinel Popa (mijlocaş, 23 ani), Ovidiu Hoban (mijlocaş, 29 ani), Laurenţiu Marinescu (mijlocaş, 27 ani), Adrian Cristea (mijlocaş, 28 ani), Marian Cristescu (mijlocaş, 27 ani) şi Nwakaeme Tony (atacant, 23 ani).