6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:06
No menu items!

„TRANSFERURI ÎN FOTBAL” Copos: Simt o enormă frustrare că sunt aici nemeritat UPDATE

spot_img

George Copos 2_SZ

  • UPDATE

Audierea celor doi martori din Spania şi Olanda prin videoconferinţă, programată, luni, în dosarul „Transferuri în fotbal”, la Curtea de Apel Bucureşti, nu a putut fi realizată din motive tehnice. Instanţa a stabilit un nou termen pentru 22 ianuarie 2014.

Preşedinta completului de judecată a explicat că organul juridic din Spania la care s-a apelat pentru realizarea videoconferinţei, în cadrul căreia preşedintele clubului Alaves trebuia să ofere lămuriri în cazul transferului jucătorului Cosmin Contra, nu avea echipamentele tehnice pentru realizarea conexiunii cu instanţa Curţii de Apel Bucureşti.

Fostul acţionar al FC Dinamo Gigi Neţoiu a declarat, miercuri, că audierile martorilor din Spania şi Olanda sunt foarte importante în dosarul transferurilor de la Curtea de Apel Bucureşti şi crede că aceştia pot aduce noutăţi şi lămuriri în cadrul procesului.

Audierile martorilor din Spania şi Olanda cred că sunt foarte importante pentru clarificarea situaţiei din moment ce Curtea Supremă a stabilit că trebuie audiaţi. Şi eu sunt convins că pot aduce noutăţi pentru că ei sunt implicaţi direct. Ne-am fi dorit să aibă loc videoconferinţele azi (miercuri – n.r.), pentru că, vă daţi seama, luna asta am venit de patru ori. Şi e destul de greu, unii dintre noi suntem în provincie, avem afaceri, suntem în colegii, plecăm, ne întoarcem… şi e destul de greu.

Gigi Nețoiu

fost actionar FC Dinamo

Tot la termenul de miercuri, Ion Cazacu, avocatul preşedintelui de onoare al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a cerut efectuarea unei expertize medicale în ceea ce priveşte starea de sănătate a clientului său, făcând în acelaşi timp şi o cerere de disjungere a cauzei. Instanţa a comunicat că se va pronunţa la următorul termen.

De asemenea, procurorul a depus la dosar un proces-verbal, menţionând că s-a autosesizat în ceea ce priveşte mărturia mincinoasă a martorului Ion Stan, fost membru al Consiliului de Administraţie al clubului Dinamo. La audierea sa din 9 decembrie, Stan a adus modificări declaraţiilor date în fața primei instanţă, menţionând că îşi aduce aminte că oficialii din conducerea executivă au primit mandat din partea Consiliului de Administraţie pentru vânzarea jucătorului Cosmin Contra pentru cel puţin 800-900.000 de dolari.

Procurorul l-a rugat atunci pe Ion Stan să explice contradicţiile din declaraţiile sale oferite la audierile de la Tribunalul Bucureşti, când a afirmat că nu cunoaşte nimic despre vânzarea vreunui fotbalist al FC Dinamo, şi cele prezente, când a oferit detalii amănunţite despre transferul lui Cosmin Contra.

Fostul acţionar majoritar al FC Rapid George Copos a declarat, miercuri, la Curtea de Apel, unde s-a prezentat pentru un nou termen în dosarul „Transferuri în fotbal”, că simte o enormă frustrare, deoarece se consideră nevinovat.

Am obosit de atâta hărţuială. Sunt surprins de atenţia mass-media, aţi fost prezenţi la fiecare termen şi aţi pus o presiune foarte mare şi pe noi, şi pe instanţă. Dar cred că noi am fi putrut face mult mai mult în aceşti şase ani de zile, cu aceste drumuri am pierdut sute de milioane de euro pe care nu i-am investit. Vreau multă linişte, pace şi stabilitate de sărbători. Cred că se va termina repede, sunt două doamne judecătoare exigente, aspre cu noi. Noi nu avem nicio legătură cu Olanda. Noi suntem cu doi jucători, nu s-a făcut nicio faptă. Simt o enormă frustrare că sunt aici nemeritat.

George Copos

La termenul de miercuri vor fi audiaţi prin videoconferinţă doi martori din străinătate, unul dintre aceştia fiind Johan Versluis, reprezentantul firmei olandeze Phoenix B.V., prin care s-au efectuat o parte din transferurile investigate în acest dosar.

Pe 20 mai anul acesta, magistrații Curții Supreme au decis să trimită dosarul transferurilor de jucători, pentru rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care, în noiembrie 2012, a dispus pedepse cuprinse între trei şi opt ani de închisoare cu executare sau cu suspendare pentru cei opt oameni de fotbal judecaţi pentru înşelăciune.

R.D.