-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:18
No menu items!

Transfăgărășanul, deschis de sâmbătă, cu 12 zile mai devreme decât în alți ani

spot_img

Circulația rutieră pe Transfăgărășan se deschide sâmbătă, începând cu ora 7.00, pe sectorul închis pe timp de iarnă km 104+000 (Piscu Negru) – km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă), a anunțat, vineri, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).

Pe sectorul respectiv (între km 104+000 și km 130+800) este, însă, interzisă circulația pe timpul nopții, în intervalul orar 21.00 – 7.00.

„În urmă cu două săptămâni, Comisia de analiză a Transfăgărășanului a început verificările în vederea deschiderii traficului rutier pe DN 7C. În acest an, condițiile meteo ne-au ajutat să deschidem mai devreme drumul spre Bâlea Cascadă. Încă mai este zăpadă, dar drumul este curat, tocmai bun de parcurs. După cum s-a observat în ultima perioadă, vremea nu a mai fost atât de aspră și, astfel, am putut lua în calcul deschiderea mai devreme a Transfăgărășanului în condiții de siguranță a circulației”, arată oficialii CNADNR, în comunicatul de presă.

Compania precizează că sectoarele cu pericol de căderi de stânci, pietre și viituri sunt între km 56+700-km 116+000 și km 117+100-km 132+800.

„Cele mai periculoase zone sunt următoarele: km 59+800-km 60+500; km 117+100-km 118+200—km 61+100-km 62+450; km 119+200-km 119+500; km 87+000-km 95+000; km 124+900-km 126+000; km 110+200-km 110+600; km 128+500-km 129+000; km 115+300-km 116+000; km 132+700-km 132+800”, se mai arată în comunicat.

Potrivit CNADNR, sectoarele respective sunt semnalizate corespunzător, iar pe pe acestea nu se recomandă staționarea.

De regulă, în perioada 2 noiembrie-30 iunie DN 7C este închis pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 104 (Piscu Negru – jud. Argeş) şi kilometrul 130,8 (Bâlea Cascadă – jud. Sibiu).

R.D.