-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:32
No menu items!

Traian Băsescu mai pierde o dată la CCR

spot_img

Curtea Constituțională a României a respins sesizarea președintelui în legătură cu abrogarea infracțiunii „presiuni asupra justiției”, articolul rămâne eliminat

Basescu_Zegrean

Curtea constituțională a decis, marți, că este constituțională abrogarea infracțiunii, după ce a respins sesizarea președintelui Traian Băsescu în legătură cu legea care elimină articolul 276 din Legea 286/2009 privind Codul penal.

Sesizarea a fost respinsă cu unanimitate de voturi, urmând ca legea să fie promulgată chiar de șeful statului. Decizia este definitivă și general obligatorie.

În sesizare, președintele Traian Băsescu aprecia că legea menționată a fost adoptată cu nerespectarea dispozițiilor mai multor articole din Constituție. Șeful statului preciza că infracțiunea „presiuni asupra justiției” face parte din categoria infracțiunilor contra înfăptuirii justiției și instituie o protecție atât pentru judecător, cât și pentru organele de urmărire penală.

Astfel, persoana care, pe parcursul procedurilor judiciare, va face declarații publice ce nu sunt reale, care privesc săvârșirea de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracțiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, având drept scop să influențeze soluția sau să intimideze pe cei care sunt răspunzători pentru soluția pronunțată, nu va mai răspunde penal, potrivit noii legi.

scrisoarea lui Traian Băsescu adresată CCR

Băsescu considera că, prin abrogarea infracțiunii în discuție, este eliminată protecția ce se acordă justiției, necesară pentru ca aceasta să fie imparțială și înfăptuită de judecători independenți.

Legea pentru abrogarea articolului 276 din Codul Penal a fost inițiată, ca propunere legislativă, de PNL și adoptată de Parlament în luna februarie a acestui an, însă Traian Băsescu a cerut forului legislativ, pe 18 martie, reexaminarea legii trimise spre promulgare pe motiv că abrogarea articolului „ar putea afecta bunul mers al justiției”.

Ulterior, în luna septembrie, cele două Camere ale Parlamentului au respins, în ședințe separate de plen, cererea șefului statului, adoptând din nou legea în cauză.