3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 14:08
No menu items!

Traian Băsescu scapă pentru moment de trimiterea în judecată pentru amenințarea Gabrielei Firea

spot_img

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a dispus infirmarea rechizitoriului prin care Traian Băsescu urma a fi trimis în judecată pentru amenințările proferate la adresa primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, la acea vreme senator al României.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, „examinându-se din oficiu, conform dispozițiilor art. 64 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (republicată), legalitatea rechizitoriului s-a dispus infirmarea soluţiei dată în dosarul menţionat anterior”.

Prin rechizitoriul emis de procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul –  șef de secție, la 21 iulie, s-a dispus trimiterea în judecată a fostului președinte sub acuzația de amenințare în formă continuată (2 acte materiale).

În urma controlului ierarhic de legalitate efectuat, s-a constatat lipsa unei anchete efective, care să respecte exigențele în materia conținutului rechizitoriului și standardelor de claritate în prezentarea acuzării în instanță, impuse de jurisprudenţa în materie şi practica Curții Europene a Drepturilor Omului, rezultând astfel faptul că nu au fost respectate prevederile Codului de Procedură Penală și dispozițiile dintr-o directivă europeană.

Ca urmare a infirmării soluției inițiale dispuse de procurori, cercetările urmează a fi reluate de către Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru clarificarea acuzațiilor penale, completarea materialului probator, în vederea lămuririi tuturor aspectelor cauzei. Ulterior, se va efectua o nouă evaluare a întregului material probator, în raport și de doctrina și jurisprudența în materie, pentru a adopta o soluție legală și temeinică în cauză.

CITEȘTE AICI ORDONANȚA DE INFIRMARE

Andrei Tudor