-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:05
No menu items!

Traian Băsescu, martor la Parchetul General într-un dosar privind retrocedarea unor imobile

spot_img

Fostul președinte Traian Băsescu a fost audiat luni, aproximativ o oră, de procurorii de la Parchetul General, într-un dosar privind retrocedarea unor imobile în perioada în care era primar general al Capitalei.

La ieșirea din sediul Parchetului, Traian Băsescu a negat că îl cunoaște pe beneficiarul retrocedărilor și a precizat doar că acea tranzacție s-a făcut în condițiile legii.

Avocatul Dan Apostol a declarat că fostul președinte a fost audiat în calitate de martor și că nu are nicio emoție în legătură cu dosarele pe care procurorii i le-au deschis.

”În toate dosarele intentate împotriva dânsului, soluția a fost mereu aceeași, pe care o știți, și nu are nicio emoție din niciun punct de vedere, în niciun dosar penal intentat dânsului, deoarece există un singur adevăr — nu a încălcat niciodată legea”, a spus apărătorul.

Presa relata că, pe vremea când era primar general al Capitalei, Traian Băsescu a retrocedat 66 de case unei singure persoane. Ulterior, chiriașii din acele imobile au reclamat faptul că beneficiarul retrocedării nu ar fi fost moștenitorul de drept.

R.D.