-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:15
No menu items!

Traian Băsescu, audiat de procurorii militari

spot_img

Fostul președinte Traian Băsescu s-a prezentat, miercuri, la Parchetul Militar, pentru a fi audiat în dosarul deschis la plângerea senatorului Ioan Ghișe.

La sosirea la Parchetul Militar, Băsescu a precizat că nu știe calitatea în care este chemat. „Din câte știu, este o reclamație a senatorului Ghișe”, a spus fostul președinte.

Senatorul Ioan Ghișe a fost și el audiat, timp de trei ore, cu o zi înainte, în dosarul deschis în 2014, la Parchetul General. Ghișe a spus, la Antena 3, că plângerea sa a fost cercetată, inițial, de fostul șef al Secției Urmărire Penală și Criminalistică, Valentin Șelaru, acum judecător la Înalta Curte, numit chiar de Traian Băsescu. Abia după un an de la depunerea plângerii, în 2012, dosarul a fost deschis și, după încă un an, a fost trimis spre competentă soluționare procurorilor militari.

Ioan Ghişe a depus plângerea penală împotriva lui Traian Băsescu şi a ofișerilor SPP care l-au scos cu forţa din Palatul Cotroceni, de la recepția dată de Administrația Prezidențială cu ocazia Zilei Naţionale a României. Senatorul a spus atunci că a fost „luat pe sus” şi a fost „scos în stradă”. Ghişe, invitat în calitate de senator la recepţie, a purtat pe sub cămaşă un tricou cu un mesaj de protest cu trimitere la faptul că preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit demis în urma referendumului. El a fost escortat afară de lucrătorii SPP, atunci când și-a arătat tricoul.

Andrei Tudor