-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:53
No menu items!

Traian Băsescu a dat în judecată Administrația Prezidențială

spot_img

Traian Băsescu își vrea înapoi vila de protocol, indemnizația de fost șef al statului și paza de la SPP. Băsescu, alias Petrov, a dat în jiudecată Administrația Prezidențială, RA-APPS și SPP pentru privilegiile pe care le-a pierdut în urma deciziei definitive de colaborare cu fosta Securitate.

Prima instituție dată în judecată de Traian Băsescu este SPP, procesul fiind înregistrat la Curtea de Apel București încă din 16 mai. Primul termen va fi abia la toamnă, în octombrie, după vacanța judecătorească.

Pe 28 mai, fostul președinte care și-a pierdut beneficiile prin decizia definitivă a instanței a mai deschis două procese – unul cu Regia Protocolului de Stat, în a cărui vilă a locuit în cartierul Primăverii, și de unde a fost evacuat luna trecută. Al doilea proces, Băsescu l-a intentat chiar Administrației Prezidențiale, care i-a retras indemnizația pe care o încasa lunar în calitate de fost șef al statului. Indemnizația acordată este în procent de 75% din cea pe care o încasează președintele în exercițiu. 

În ambele acțiuni, Băsescu cere anularea actului administrativ, notificarea de la RA-APPS, respectiv ordinul nr. 55/2022 de la Palatul Cotroceni, prin care și-a pierdut beneficiile.

În luna martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv, că Traian Băsescu, alias Petrov, a colaborat cu securitatea ca poliție politică.

Marilena Nedelcu