4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:55
No menu items!

Traian Băsescu atacă dur SIE, serviciu secret apreciat de toți partenerii NATO

spot_img

Președintele s-a declarat „surprins” de angrenarea Serviciului de Informații Externe în disputa politică, lucru pe care însă el însuși l-a făcut luni seara

basescu

Traian Băsescu a atacat, miercuri seara, de la Palatul Cotroceni, Serviciul Român de Informații Externe (SIE). În plus, președintele s-a declarat surprins de angrenarea „celui mai bun serviciu de informații din lume” în disputa politică, lucru pe care însă el însuși l-a făcut luni seara, în direct la televiziune.

În declarația de presă susținută miercuri, Băsescu a susținut că acel comunicat de presă transmis, marți, de SIE ar conține neadevăruri, el referindu-se la precizările făcute de oficialii serviciului privind Hotărârea de Guvern 223/2013, care – se arăta în comunicat – nu avea nevoie de avizul CSAT pentru a fi adoptată. Pe lângă susținerea că proiectul de act normativ ar fi trebuit să treacă, de fapt, prin CSAT, Traian Băsescu a calificat drept „ridicole” explicațiile specialiștilor SIE privind motivele care au stat la baza Hotărârii de Guvern.

CITEȘTE ȘI: Câți ofițeri acoperiți ai SIE au fost deconspirați în ultimii 10 ani. OFICIAL

Am luat notă de comunicatul SIE de ieri și trebuie să vă spun că m-a surprins angrenarea în disputa politică a serviciului, pentru mine e o enigmă uriașă de ce au făcut-o. În comunicat sunt neadevăruri și, cel mai important, e legat de faptul că nu era necesar aviz CSAT pentru HG 223/2013.

Traian Băsescu
președintele României

Traian Băsescu nu a pierdut ocazia de a-i ataca atât pe fostul șef al SIE, Teodor Meleșcanu, candidat independent la prezidențiale, pe care l-a acuzat de dezinformare, dar și pe premierul Victor Ponta, candidatul PSD pentru fotoliul de Cotroceni – folosind același limbaj nediplomatic ca și în declarațiile anterioare.

În plus, Băsescu a făcut referiri, în declarația sa, la eventuale procese prin care SIE, la cererea instanțelor, ar fi obligat să admită că Victor Ponta a fost ofițer acoperit al serviciului.