2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 7:20
No menu items!

Traian Băsescu, ultima aniversare la Cotroceni

spot_img

Șeful statului împlineşte marți 63 de ani

Basescu_sampanie_SZ

Traian Băsescu împlineşte, marţi, 63 de ani, fiind ultima aniversare a şefului statului în calitate de preşedinte al României. De altfel, este cea de-a treia aniversare pe care șeful statului și-o sărbătorește în plină campanie electorală pentru prezidențiale, după cele din 2009 și din 2004, când era și candidat.

În 2009, Traian Băsescu se afla în plină campanie pentru prezidenţiale, atunci membrii staff-ului său pregătindu-i o petrecere la sediul de campanie. Și în 2004, șeful statului se afla în competiție pentru prezidențiale, el lansându-şi atunci campania electorală la Constanţa, judeţul în care s-a născut.

Anul acesta, Băsescu aniversează împlinirea a 63 de ani pentru ultima dată ca şef al statului. Deocamdată, șeful statului nu a anunțat cum își va petrece ziua de naștere. Anul trecut, președintele și-a petrecut ziua la vila de protocol, unde a avut-o ca oaspete pe nepoata lui, Sofia Anais.

Președintele Traian Băsescu s-a născut în 4 noiembrie 1951, la Basarabi, actualul oraş Murfatlar, din judeţul Constanţa.