Șeful statului a declarat că susține trecerea la o nouă etapă de sancţiuni împotriva Rusiei
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, că statele democratice trebuie să depăşească momentul declaraţiilor de bune intenţii şi să ajute armata ucraineană cu orice mijloace care-i sunt necesare într-o luptă care poate deveni inegală.
Statele democratice trebuie să depăşească momentul declaraţiilor de bune intenţii. (…)Cred că armata ucraineană s-a săturat de câte căşti şi arme neletale i-au fost trimise. E timpul – dacă vrem să ajutăm democraţia din Ucraina, dacă vrem să dăm o şansă poporului ucrainean: trebuie să acţionăm la fel ca şi Federaţia Rusă.
Traian Băsescu
președintele României
Băsescu a mai precizat că trebuie puse la dispoziţia armatei ucrainene „orice mijloace” necesare pentru a o ajuta „în această luptă care poate deveni inegală”.
Președintele a mai spus că nivelul de sancţiuni înpotriva Rusiei trebuie reevaluat, poziţie pe care România o va susţine, sâmbătă, la Consiliul European.
Alte declaraţii ale lui Traian Băsescu:
-
Dacă statele NATO nu vor trece rapid la sprijinirea armatei ucrainene pentru a face faţă acţiunilor Rusiei, şansele Ucrainei sunt iluzorii.
- Armata Ucrainei riscă un măcel.
- Nivelul de sancţiuni la adresa Rusiei trebuie reevaluat. Voi susţine trecerea la o nouă etapă de sacţiuni: financiare, în sectorul energetic şi militar.
- Nu avem un pericol pentru România în mod raţional, dar trebuie să ne pregătim şi pentru iraţional. Dacă privim în jurul Mării Negre, constatăm conflicte îngheţate.
- Cred că obiectivul Rusiei este să transforme acest conflict într-unul îngheţat, în aşa fel încât să poată controla evoluţiile ulterioare ale Ucrainei.
-
România trebuie să-şi revizuiască imediat politica de finanţare a armatei.
R.D.