-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:00
No menu items!

Traian Băsescu a vorbit la telefon cu vicepreședintele SUA, despre Ucraina

spot_img

Preşedintele Traian Băsescu a discutat vineri, prin telefon, cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, cei doi lideri constatând cu „preocupare” că orice intervenţie rusă în Ucraina ar fi o încălcare a reglementărilor internaţionale, conform unui comunicat al Casei Albe.

Joe Biden, Traian Basescu

Potrivit Casei Albe, vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a discutat vineri cu preşedintele Traian Băsescu, principalele subiecte abordate fiind relaţiile bilaterale, summitul NATO programat în septembrie în Marea Britanie şi situaţia din Ucraina.

Cei doi lideri au exprimat satisfacţie în legătură cu relaţia bilaterală dintre Statele Unite şi România şi au discutat despre contribuţiile valoroase pe care România le are în domeniul securităţii internaţionale.

Preşedinţia SUA

Băsescu şi Biden au discutat şi despre criza ucraineană, „exprimând preocupare că orice încercare a Rusiei de a interveni în Ucraina sub paravanul oferirii de asistenţă umanitară va fi considerată o încălcare a legislaţiei internaţionale, precum şi a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ucrainene”.

Vicepreşedintele Statelor Unite şi preşedintele României au fost de acord că planurile de apărare ale NATO trebuie să fie complete şi să poată răspunde ameninţărilor provenind din estul, sudul şi sud-estul Alianţei.

Vineri dimineaţă, Ucraina a denunţat incursiunea unui convoi militar rus pe teritoriul său, pe la un post de frontieră aflat sub controlul separatiştilor proruşi, în zona Doneţk. Rusia a efectuat o incursiune militară în estul Ucrainei, a confirmat secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, îndemnând Moscova să retragă imediat vehiculele militare şi trupele staţionate în apropierea frontierei ucrainene.

Miniştrii de Externe ai statelor UE somează Rusia „să înceteze imediat ostilităţile” la frontiera cu Ucraina, în contextul în care un convoi militar rus a pătruns pe teritoriul ucrainean, fiind atacat de armată. Ministerul rus al Apărării a negat informaţiile privind trimiterea unui convoi militar rus în Ucraina.

S.M.