2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:11
No menu items!

Traian Băsescu a semnat numirile procurorilor şefi din cadrul DNA şi PÎCCJ

spot_img

Traian Băsescu a semnat numirile procurorilor şefi din cadrul DNA şi PÎCCJ

Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni mai multe decrete de numire în funcţie a unor procurori şefi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), informează Administraţia Prezidenţială.

Astfel, potrivit Preşedinţiei, şeful statului a semnat luni următoarele decrete de numire în funcţii:

Decret pentru numirea doamnei Camelia Sutiman în funcţia de procuror-şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

Decret pentru numirea doamnei Simona Brădiceanu în funcţia de procuror-şef al Secţiei de resurse umane şi documentare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

Decret pentru numirea domnului Ion Vasilache în funcţia de procuror-şef al Secţiei parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

Decret pentru numirea doamnei Iuliana Nedelcu în funcţia de procuror-şef al Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; Decret pentru numirea doamnei Antonia-Eleonora Constantin în funcţia de procuror-şef adjunct al Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

Decret pentru numirea domnului Marius-Constantin Iacob în funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie; Decret pentru numirea domnului Constantin-Claudiu Dumitrescu în funcţia de procuror-şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

La începutul lunii iulie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil toate propunerile înainte pentru conducerile DNA şi PÎCCJ.

Dispoziţiile art. 54 alin. 1 din Legea 303/2004 stabilesc că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul-şef al DNA, adjuncţii acestuia, procurorii-şefi de secţie ai acestor Parchete, precum şi procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau de procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Lucian Mera