1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:06
No menu items!

Traian Băsescu a semnat decretele de rechemare a ambasadorilor din SUA, Rusia şi Irlanda

spot_img
Traian Băsescu a semnat decretele de rechemare a ambasadorilor din SUA, Rusia şi Irlanda
foto: acincearoata.ro

Preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi decretele de acreditare, precum şi de rechemare a unor ambasadori, printre care şi pe cele privind rechemarea şefilor de misiuni diplomatice din Rusia, SUA, Irlanda – Constantin-Mihail Grigorie, Adrian-Cosmin Vieriţa şi Iulian Buga.

Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, Șeful statului a semnat marţi decretul privind acreditarea lui Ciprian Mihali în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Burkina Faso.

De asemenea, preşedintele a semnat şi decretele de rechemare a ambasadorului din Republica Argentina şi Republica Paraguay, Manuela Breazu, a celui din Israel, Edward Iosiper, celui din Republica Libaneză, Nicuşor-Daniel Tănase, precum şi a celui din Muntenegru, Mihail Florovici.

Traian Băsescu a semnat şi rechemarea lui Constantin-Mihail Grigorie, din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Federaţia Rusă, precum şi a lui Adrian-Cosmin Vieriţa, din calitatea de ambasador în Statele Unite ale Americii şi a lui Iulian Buga, din calitatea de ambasador al ţării noastre în Irlanda.

Tot marţi, şeful statului a mai semnat următoarele decrete: 

- decret privind rechemarea lui Gheorghe Petre din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Orientală a Uruguayului; 
- decret privind rechemarea Crinei-Rodica Prunariu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Armenia; 
- decret privind rechemarea lui Valeriu Gheorghe din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Filipine; 
- decret privind rechemarea lui Gheorghe Vîlcu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Indonezia şi în Republica Democrată a Timorului de Est; 
- decret privind rechemarea Valericăi Epure din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica India, în Republica Maldivelor, în Republica Democrată Socialistă Sri Lanka, în Republica Federală Democratică Nepal şi în Republica Populară Bangladesh.

Lucian Mera