-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:19
No menu items!

Tragedie! Atleta Emilia și-a pus capăt zilelor după ce a aflat că nu mai poate alerga niciodată

spot_img

Doliu în lumea atletismului. Emilia Brangefalt s-a stins din viață odată cu cea mai mare pasiune a sa, atletismul. Alergătoarea suedeză în vârstă de 21 de ani a decis să își pună capăt zilelor la scurt timp după ce a primit cea mai cruntă vestea. Aceea de a nu mai putea alerga.

Tinerei, care a câștigat o medalie de bronz în cursa de 40 km de la Campionatele Mondiale de Trail din 2022, i s-a spus că trebuie să se oprească din alergat din cauza ritmului cardiac extrem de ridicat.

Într-o postare distribuită pe Instagram pe 4 noiembrie, tânăra a relatat luptele ei fizice și mentale de când a fost forțată să stea departe de sport.

„Doar să faci o plimbare este dureros acum. Am fost la spital și am văzut medicul de peste 20 de ori, dar fiecare test de sânge/ekg/ciclu este bun. Totuși, corpul meu este super stresat, deși i-am oferit atât de multă dragoste în ultimele luni. Poate că a fost prea mult pentru o fată de 21 de ani să alerge Transvulcania 48k și WMTRC 45k în mai puțin de o lună între ele.

Sunt foarte tristă pentru că alergarea și antrenamentul înseamnă atât de mult pentru mine. Dar acum, doar să trăiești o viață normală este dificil. Am petrecut mai multe ore în pat decât pe picioare în ultima lună. Poate într-o zi mă voi întoarce. Sau nu o voi face. Sper că trupul meu se poate recupera din asta”, scria Emilia Brangefalt.

Conform Observatorul, nouă zile mai târziu, pe 13 noiembrie, Brangefalt s-a sinucis, potrivit unui comunicat al Federației Suedeze de Atletism (SAF) publicat pe 22 noiembrie.

 „În ultimele ei luni, Emilia s-a simțit foarte rău, atât fizic, cât și psihic. A avut sprijin din partea celor dragi, dar pe 13 noiembrie și-a încheiat viața”.

D.Constantin