1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:48
No menu items!

Tragedie pe lacul Snagov. O persoană a murit, alte cinci au fost rănite în urma ciocnirii între două bărci

spot_img

Două ambarcaţiuni s-au ciocnit pe Lacul Snagov, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cinci persoane fiind rănite, iar cel de-al şaselea pasager fiind găsit de scafandri, la opt ore după producerea incidentului

snagov

Pompierii au fost sesizați în legătură cu producerea accidentului după miezul nopții de sâmbătă spre duminică.

La bordul celor două bărci se aflau în total 11 persoane.

Patru dintre acestea au ajuns la spital. Printre ele, o femeie de 30 de ani, a fost găsită în stare de comă. Un bărbat avea lovituri ușoare, iar un alt bărbat și o altă femeie aveau zgârieturi dar și fracturi deschise de membre inferioare.

Din primele declarații, se pare că șoferul unei bărci, care se afla pe marginea lacului, dar cu luminile stinse, a fost lovit în plin de cealaltă ambarcațiune. Bărbatul din barca staționară consumase alcool dar nu a fost grav rănit. În urma coliziunii, una dintre bărci s-a scufundat, iar un bărbat care se afla în ea a fost găsit de scafandri duminică dimineața. Este vorba despre o persoană de aproximativ 60 de ani, din județul Ialomița. Trupul lui neînsufleţit a fost găsit de scafandri pe fundul lacului Snagov, la 40 de metri distanță de barca scufundată. Ambarcațiunea a fost găsită la o distanță de 200 de metri de mal și o adâncime de 6 metri.

Mai multe persoane care se aflau, aseară, pe terasa restaurantului Dolce Vita, pe malul lacului Snagov, spun că ceilalți pasageri ai bărcilor, care nu au fost răniți, au fugit imediat după ce au fost scoși din apă.

Am auzit motoarele unei bărci foarte  puternice. După câteva minute s-au auzit țipete, după care o bubuitură puternică. Barca cu cele două motoare se întrecea cu un skijet, ambarcațiunea avea o viteză foarte mare și a intrat într-o altă barcă mică, care traversa lacul Snagov. Accidentul s-a produs vis-a-vis de restaurant, pe partea lacului dinspre Ghermanesti.

martor incident

Martorii au sărit în apă, ca să-i salveze pe pasageri. În barca de mici dimensiuni au fost 6 persoane, spun ei.

Am scos două fete din apă, în stare gravă, un băiat avea piciorul rupt și am reușit sa-l scoatem foarte greu. Am găsit înca o fată lovită la față si un băiat care nu avea nimic. Ei au spus că în barca de mici dimensiuni, în partea din față, era o persoana în vârstă. Celelalte cinci persoane aflate în ambarcațiunea care a produs accidentu,l nu au avut nimic. La fața locului a rămas doar baiatul care a condus barca cu două motoare, ceilalți patru tineri s-au urcat într-o mașină și au dispărut.

martor incident

Prefectul de Ilfov, Adrian Petcu a declarat că băiatul care a condus barca, avea o viteză de peste 100km/h și era sub influența băuturilor alcoolice. Și martorii spun că timp de aproape două ore, nimeni nu i-a luat probe acelui băiat care încerca să vomite, duppă ce a cerut să bea apă cu sare.

Ștefan Etveș