-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:47
No menu items!

Tragedie națională în Franța. Cel puțin 42 de morți într-un accident

spot_img

Cel puţin 42 de persoane au murit într-un grav accident rutier la Gironde, în sud-vestul Franţei, unde un autocar şi un camion au intrat în coliziune frontală şi au luat foc.

Accidentul a avut loc către ora locală 7.30, la Puisseguin, în apropiere de Libourne, pe drumul departamental 123, potrivit presei franceze. Cele două vehicule s-au bușit atât de violent, încât s-au încastrat unul în celălalt din cauza impactului.

Opt persoane au reuşit să fugă din autocarul în flăcări. Potrivit le Parisien, cinci dintre ele s-ar afla în stare foarte gravă. Salvatorii au anunţat că oficial, există cinci supravieţuitori. Prefectura Gironde a anunţat bilanţul de 42 de morţi. În autocar erau 38 de pasageri și șoferul, dar în camion nu s-a precizat câte persoane se aflau. Potrivit Le Parisien, camionul transporta lemn.

Aproximativ 60 de pompieri au fost mobilizaţi la intervenţie, iar președintele Francois Hollande, aflat în Grecia, a declarat că tot Guvernul a fost mobilizat pentru această tragedie.

Ziarul Sud Ouest scrie că pasagerii erau persoane de vârsta a treia, din comuna Petit-Palais la Dordogne, care plecau într-o călătorie.