2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:41
No menu items!

Tragedie feroviară în Egipt: Cel puţin 24 de morţi, într-o coliziune între un tren şi două vehicule

spot_img

egypt

Cel puțin 24 de persoane au murit și alte 28 au fost rănite luni dimineaţa în capitala Egiptului, Cairo, la o trecere de nivel cu calea ferată, în urma coliziunii dintre un tren de marfă și două autovehicule, un camion și un microbuz care transporta o familie care se întorcea de la o nuntă, transmite AFP.

Majoritatea persoanelor decedate luni erau membrii unei familii care revenea de la o nuntă, a declarat şeful poliţiei provinciei Giza, Kamal al-Dali.

Conductorul trenului a supravieţuit coliziunii. Garnitura şi-a continuat drumul aproape un kilometru, după care s-a oprit, a precizat el.

Potrivit directorului căilor ferate egiptene Hussein Zakaria, cele două autovehicule nu au respectat semnalele de avertizare şi nici barierele, încercând să traverseze calea ferată, iar trenul a venit cu viteză mare.

Accidentul are loc după câteva zile de la reluarea integrală a traficului feroviar în ţară, întrerupt din cauza tulburărilor care au urmat destituirii preşedintelui Mohamed Morsi în iulie, de către armată.

C.A.