1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:01
No menu items!

Tragedie: cinci morți într-o mină părăsită din Baia-Mare

spot_img

Cinci persoane au intrat într-o mină dezafectată și n-au mai ieșit. Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş şi ale Poliţiei au început, vineri seară, o operaţiune de căutare a acestora. Oamenii au dispărut într-o galerie de mină aflată în cartierul băimărean Valea Borcuţului, unde ar fi intrat ca să ia fier vechi.

La faţa locului au sosit salvatorii minieri de la Petroşani, iar unul dintre aceştia a găsit trupurile fără suflare ale celor cinci, sâmbătă dimineața. La acțiune au participat echipaje ale ISU, de Descarcerare, dar şi de Poliţie şi Ambulanţă.

Dispariţia lor cinci a fost anunţată la 112 de rudele speriate pentru că nu s-au mai întors acasă. Operaţiunile de scoatere a trupurilor neînsuflețite sunt foarte dificile deoarece galeria respectivă are 500 de metri, iar unele porţiuni ale ei sunt atât de înguste încât o persoană nu poate înainta decât târâş. Intrarea în galerie era zidită și ramforsată cu plasă metalică. Se pare că cei care au intrat au spart acel perete.

D.M.