3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 14:43
No menu items!

Tragedia din Pantelimon. Dosarul accidentului produs de adolescentul de 17 ani, mutat la o altă instanță

spot_img

Dosarul accidentului provocat de tânărul de 17 ani în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon din Bucureşti a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Procurorii anunţă, joi, că menţin încadrarea juridică a faptelor în urma evenimentului soldat cu moartea unui copil de 9 ani şi cu rănirea gravă a surorii acestuia, o fetiţă de 7 ani căreia i s-a aputat un picior.

”Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti dosarul privind incidentul din parcarea Parcului Pantelimon, soldat cu decesul unui minor şi rănirea gravă a altuia.  Încadrarea juridică este cea stabilită de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţiştii din cadrul Brigăzii Rutiere şi Serviciului Omoruri, administrează probele necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele”, anunţă, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În urma accidentului a fost deschis dosar penal care vizează infracţiuni de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Tânărul de 17 ani care se afla la volan şi care fugit imediat după accident a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Un tânăr de 19 ani, pasager în maşină, care i-a încredinţat minorului autoturismul, a fost plasat sub control judiciar.

Care este starea fetiței de 7 ani rănită în accident

Reprezentanţii Spitalului ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti au anunţat că fetița de 7 ani a fost detubată. Ea este conştientă, stabilă, dar se află încă la Terapie Intensivă.

Fetiţa a fost rănită grav, duminică seară, într-un accidentul produs în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon.

Medicii i-au replantat piciorul, după o operaţie de 9 ore, însă a doua zi au operat-o din nou şi au amputat piciorul din cauza complicaţiilor.

În accident a fost ucis fratele său, în vârstă de 9 ani. 

                                                                                                            Adina Bucur