-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:01
No menu items!

TRAGEDIA DE LA COLECTIV. Proprietarului unui club din Capitală închide localul. Care sunt motivele lui

spot_img

Patronul Clubului Expirat din Capitală, Andrei Şoşa, a anunțat că 12 ani a pus viaţa a mii de oameni în pericol şi că nu-şi va mai asuma vieţi şi va închide localul. El a mai spus că este prieten cu unul dintre patronii de la Colectiv, care va face puşcărie, şi a adăugat: „Ar fi trebuit să mă ia şi pe mine”.

Andrei Şoşa a arătat, luni dimineaţă, într-o postare pe contul său Facebook, că îşi cere scuze şi îşi asumă faptul că, din 2003, a pus „viaţa a mii de oameni în pericol, weekend de weekend, şi câte-odată şi în timpul săptamânii”.

„Poate, să-mi cumpăr un G-Klasse, poate că mai mult de atât nu m-a dus capul să fac… Am terminat o facultate tehnică, aş fi putut fi un bun inginer pentru patrie… M-am eşuat în «meseria» asta de cârciumar. Mi-am asumat cunoaşterea în amănunt a tuturor legilor. Chiar dacă eu ar fi trebuit, după calificarea mea, să văd câţi amperi sunt în tabloul de siguranţe şi dacă poate să ia foc vreun cablu. Nici măcar asta n-am făcut suficient de bine. Am avut destule avarii electrice în ăştia 14 ani. Şi multe improvizaţii…”, scrie el.

Patronul Clubului Expirat adaugă că, în opinia sa, localul, alături de Fire şi Club A, este între cele mai vechi care încă mai funcţionează în Bucureşti.

„Sunt prieten cu unul din patronii de la Colectiv. Ştiu că o să facă mulţi ani de puşcărie. Ar fi trebuit să mă ia şi pe mine. Chiar dacă, până la experienţa actuală, cred că am făcut aproape tot ce mă ducea capul”, afirmă el.

Pe de altă parte, el spune că a făcut un bilanţ al taxelor pe care le-a plătit statului român doar în ultimii cinci ani, adică 2.700.000 de lei, şi se întreabă ce a făcut statul cu aceşti bani.

Banii ăştia sunt banii plătiţi de fiecare care a băut o bere prin Expirat… Am funcţionat pe «propria răspundere» de 14 ani… Ne-a «tras cineva de urechi» în anii ăştia? Ştiu şi văd că funcţionarii statului stau pe salarii de 2 lei şi ar trebui să-şi asume multe. Ştiţi care e paradoxul – clădirea în care e Expiratul şi Energiea este construită în 1913 ca o investiţie privată de un doctor – Leonte Anastasievici. Este numele străzii pe care am parcat maşina la al 4-leal spital căutându-l pe Rugină – Spitalul Municipal. Vă daţi seama «câţi bani făcea» un medic acum 100 de ani? Ştiti cum se obţine autorizaţia de funcţionare de la primărie? Depui în ianuarie un teanc de acte, pe care oricum le ai – CUI, contract de închiriere, contract de gunoi, de dezinsecţie, o taxă etc. Şi prin aprilie se eliberează autorizaţia. Credeţi-mă că un om cu 12 clase în maxim 20 minute poate să analizeze şi să dea o autorizaţie pe baza actelor cerute. Treabă de 20 minute în 4 luni.

Andrei Șoșa
proprietar Club Expirat
postare pe Facebook

Andreo Șoșa spune că „nimeni nu îşi asumă responsabilităţi”.

„Şi mă repet şi mă pun în capul listei. Vrem demisii şi aşa ar trebui să facă nişte oameni normali la cap. Încă nu conştientizăm conceptul de demisia de onoare. Nu implică asumarea vinovăţiei, ci asumarea unui sistem în care eşti şi care nu funcţionează cum trebuie, nu neapărat din vina ta. Dar în care, la un anumit dat, nu a funcţionat. Eu îmi dau demisia. Expirat-ul din Bucureşti se închide. De astăzi nu mai pot să-mi asum vieţi. Sau poate pot. Om vedea”, afirmă el.

Patronul Clubului Expirat adaugă că „a venit mult anunţatul control de la Ponta”.

„20 de uniforme de la Poliţia locală. O singură domnişoară de la ISU. Luni dimineaţa, înainte să merg la Rugină, o sa trec să văd dacă am greşit în «declaraţia pe propria răspundere». Eu zic că nu. Nu a murit/ sau nu a păţit nimeni nimic grav în aceşti ani. Din partea poliţiei locale, după toate actele cerute, am primit amenda 1.000 lei că mai aveam terasa deschisă (afară erau 8-10 grade). Principiul românesc al oricărei autorităţi că trebuie să dăm oricum amendă”, spune el.

„Din păcate statul este duşmanul «de clasă» al oricărui «mic/ mediu» comerciant. Ăla mare are lobby, noi suntem «mici/medii şpăgari». Pardon!!! Bre… Ar trebui să ne fie partener… dar asta e o altă discuţie. (…) Atâtea astea am vorbit atât de des cu Rugină pentru că am ştiut/ văzut/ criticat/ dezbătut degeaba la un şpriţ… Şi”, îşi încheie Andrei Şoşa mesajul postat pe Facebook.

Vineri seară, în clubul Colectiv, a izbucnit un incendiu în urma căruia 30 de persoane au murit, iar peste 180 au fost rănite. Un număr de 146 de răniţi au fost internaţi în 12 spitale din Capitală, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind în stare gravă sau critică, iar prognosticul medicilor în cazul lor fiind foarte rezervat.

Un număr de 137 de răniţi mai erau internaţi, duminică seară, în spitalele Capitalei, potrivit Ministerului Sănătăţii.